» » » » » » Paradoxul epistemic al testului surpriză

Paradoxul epistemic al testului surpriză

postat în: Epistemologie | 0

Un profesor anunță una din clase că va da un test surpriză săptămâna viitoare, fără ca elevii să știe dinainte ziua. Un elev afirmă că așa ceva este imposibil, raționând astfel: Clasa elevului are ore cu profesorul de trei ori pe săptămână, lunea miercurea și vinerea. Dacă testul ar avea loc vineri nu ar mai fi o surpriză, pentru că joi s-ar ști deja că va fi vineri; deci vineri se exclude; mai rămân ca posbile doar zilele de luni și miercuri.. Similar, dacă testul va fi dat miercuri, ziua de vineri fiind deja exclusă, nu va fi o surpriză pentru că se va ști de marți. Mai rămâne ca posibilitate doar ziua de luni, deci nici această zi nu ar fi o surpriză pentru că se știe deja că atunci se va da testul. (Wesley Holliday, “Epistemic Logic and Epistemology”, 2017)

Bunul simț ne spune că este totuși posibil ca testul să fie o surpriză.

Paradoxurile epistemice sunt abordări ale cunoașterii care implică răspunsuri bine cunoscute dar contradictorii. Aceasta presupune că undeva există o inconsecvență, dacă nu chiar o eroare, în raționamentul nostru.

Primele paradoxuri epistemice cunoscute se găsesc în dialogurile lui Platon cu Socrate.

O variantă a testului surpriză este acesta: Profesorul are zilnic ore cu clasa, și anunță că în fiecare zi va arunca un zar, iar atunci când zarul ca cădea cu fața de șase puncte în sus va da un test. În ziua de luni a apărut fațeta șase și profesorul a dat un test elevilor. Întrebarea e: care zi din cele rămase e cel mai probabil să apară următorul șase la zar și deci să se dea un alt test? La prima vedere ar părea că toate zilele rămase au același grad de probabilitate, dar răspunsul corect este ”Mâine” (marți). Probabilitatea ca testul să fie miercuri ar fi o conjuncție între niciun test marți (șansa de 5/6) și test miercuri (1/6), și tot așa, probabilitatea scade cu fiecare zi care se ia în calcul. Probabilitatea ar fi egală pentru zilele rămase pentru întrebarea ”dacă un șase va apare în o anumită zi”, dar aici întrebarea e care e probabilitatea să apară ”următorul” șase, probabilitatea depinzând de zilele dinainte în care nu a apărut șase.

Varianta cu zar a testului surpriză este un paradox epistemologic complex care include mai multe paradoxuri unul în altul, ca păpușile rusești. Astfel, în paradoxul testului se găsește paradocul loteriei, în care se găsețte paradoxul prefaței, în care se găsețte paradoxul lui Moore. De asemenea, există conexiuni laterale cu alte paradoxuri epistemice, precum cel al cunoscătorului și cel al previziunii, dar și cu paradoxuri ne-epistemice, precum cel al mincinosului și principiul exploziei.

Un răspuns filosofic la prima variantă a testului supriză a fost că dacă profesorul nu ar fi făcut anunțul atunci testul ar fi fost o surpriză, pentru că astfel profesorul s-a auto-contrazis, în genul ”Eu nu vorbesc acum”, considerându-l un paradox pragmatic (un adevăr spus poate să îl transforme într-un fals – L. Jonathan Cohen, 1950).

Roy Sorensen consideră că surpriza rămâne valabilă, anunțul urmărește doar ”schimbarea ignoranței neinformate în conștientizarea de acțiune a ignoranței”, singurul care are de pierdut fiind studentul care crede că nu va exista un test surpriză.

Un alt răspuns este că argumentul studentului de eliminare implică predicții ipotetice despre ziua în care profesorul va da un test. Teoria jocului ar sugera că profesorul ar putea învinge această argumentație prin alegerea aleatorie a datei testului. Dar dacă se întâmplă ca astfel ziua testului să cadă în ultima zi, înseamnă că elevul a avut dreptate, și mergând tot așa înapoi, se ajunge la același raționament ca al elevului.

O modalitate de a respinge determinismul predictiv (toate evenimentele pot fi prezise) al elevului este un experiment de gândire al lui Michael Scriven (1964), în care profesorul are posibilitatea să prevadă alegerea celorlalți, iar elevul încearcă să evite predicția profesorului. Dar alții au arătat că această abordare nu ar reuși să învingă argumentul elevului.

Cunoașterea prealabilă a unei acțiuni pare incompatibilă cu liberul arbitru al acțiunii. Rezultă că, dacă Dumnezeu știe totul, înseamnă că totul este predeterminat, deci nu am avea nicio responsabilitate a acțiunilor noastre întrucât ele sunt predestinate. Ar rezulta că teismul se opune idee de responsabilitate morală. Pentru a rezolva acest conflict, filosofii medievali au negat valoarea de adevăr a predicțiilor. Ele ar deveni adevărate doar după ce se îndeplinesc.

În cazul testului, profesorul are liberul arbitru. Deci orice predicție despre ce va face el nu este adevărată dinainte. Pau Weiss (“The Prediction Paradox”, 1952) conclude argumenul elevului preupune în mod eronat că știe că anunțul este adevărat. Poate ști că e adevărat doar după ce devine adevărat. W. V. Quine (“On a so-called Paradox”, 1953) este de acord că anunțul profesorului nu este o cunoaștere în sens filosofic, dar consideră că rezolvarea paradoxului testului surpriză nu se poate face prin renunțarea la logica clasică.

(Sursa: Roy Sorensen, „Epistemic Paradoxes”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2017 Edition), Edward N. Zalta (ed.), https://plato.stanford.edu/archives/fall2017/entries/epistemic-paradoxes/)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *