» » » » Personajele animale în cărţile scriitorului Michael Riche-Villmont

Personajele animale în cărţile scriitorului Michael Riche-Villmont

Inspirat de loialitatea personajelor-animale faţă de om descrisă în cărţile lui Michael Riche-Villmont, m-am gândit să fac o scurtă recenzie pe această temă, de suflet şi pentru oameni cu suflet sensibil. Recenzie tematică a unora din cărţile lui Michael Riche Villmont care, aproape în toate lucrările sale, ne sensibilizează cu descrierea prietenilor necuvântători.
Unii spun că o casă fără copii sau animăluţe, este o casă aproape pustie, fără veselia şi drăgălăşenia acestor fiinţe nevinovate, care ne însufleţesc şi înfrumuseţează existenţa. În această viaţă tumultoasă, stresantă. Alţii, spun că animăluţele sunt un adevărat medicament împotriva stresului, chiar a depresiei. Poate au dreptate şi unii şi alţii. Se mai spune că, în timp ce copiii cresc şi pornesc pe drumul lor, animăluţele rămân veşnic nişte copii ataşaţi şi loiali prietenului lor, Omul. Acest lucru îl cred şi eu. Şi-l crede şi Michael Riche Villmont, lucru evident când îi citeşti cărţile. Fiindcă romanele lui sunt însufleţite şi de personajele animale, descrise în ipostaze şi scene impresionante prin sentimentele emoţionante, trăirile intense pe care ni le induc. Şi prin valorile spirituale asupra cărora ne determină să medităm: iubire necondiţionată, loialitate şi recunoştinţă, compasiune. Dar ajunge doar să medităm?
Aş începe cu romanul „Sceptrul cavalerilor ospitalieri”, o carte despre viaţa şi valorile cavalereşti din evul mediu şi cele de astăzi, din vremurile noastre. Valori care ne sunt evidenţiate prin personajele principale, oameni şi animale. Tânărul Phillip de Chamont, descenentul unei vechi familii nobiliare franceze, determinat de o tentativă de furt a sceptrului ospitalier, păstrat în vechiul lor castel, începe să scrie o carte despre istoria familliei sale.

Tânărul, medic în Nice, ne este descris ca o întruchipare modernă a cavalerului medieval, corect, curajos şi loial. Ca şi cavalerii medievali, este eroul unor acţiuni periculoase, în varianta poliţistă, situaţii în care se evidenţiază acele calităţi şi valori spirituale, transmise din generaţie în generaţie. Mi se pare că una din valorile uitate deseori, ne este adusă în atenţie: familia, unită prin tradiţii şi dragoste, prin respect şi buna educaţie. Putem spune că este o familie normală, sau aşa ar trebui să fie o familie normală. Şi totuşi, lipseşte un element de înfumuseţare a relaţiilor familiare, care să completeze procesul de transformare şi consolidare a casei în cămin. Aşa este, lipseşte animăluţul, eternul copil. Fapt remediat prin adoptarea unui căţeluş, scenă care ne emoţionează.
Astfel, viaţa liniştită, fericită a tânărului Phillip, lângă logodnica şi părinţii săi, este înfrumuseţată de apariţia, în căminul lor a micului Brice, un foxterier cu păr sârmos, vesel, jucăuş, cu o personalitate puternică şi inteligenţă deosebită, specifică rasei lor şi câinilor, în general. Gesturile, atitudine şi comportamentul micului, orgoliosului şi jucăuşului Brice înfumuseţează nu numai viaţa personajelor, ci şi atmosfera relaxantă a cărţii, prin diversele scenele descrise cu tact şi emoţie. La care cititorul participă din plin.
Phillip de Chamont, profund preocupat de documentarea sa despre istoria familiei, primeşte ajutor, pe căi misterioase, extrasenzoriale, care transced timpul şi ajunge să cunoască bine viaţa de zi cu zi a strămoşilor săi, seniori locali şi cavaleri ospitalieri. Descoperă chiar, cu surprindere că şi micul Brice are percepţii extrasenzoriale, transmiţându-le chiar gândurile sale.
Pe lângă amănunte neştiute din istoria misteriosului ordin al ospitalierilor ioaniţi, Phillip cunoaşte, chiar trăieşte şi, apoi, descrie, scene din bătălii şi din viaţa domestică a strămoşilor săi cavaleri. Într-una din lupte, strămoşul său, Simon, înconjurat de corsari, rănit grav, este salvat de credinciosul şi loialul său…cal, Aris. Este o altă scenă emiţionantă, despre animalul care-i salvează viaţa prietenului său, omul.
Autorul descrie coincidenţe şi o similitudine surprinzătoare între personajele din evul mediu şi cele din zilele noastre, fapt pentru care nu poţi să nu te întrebi dacă, peste secole, nu sunt aceleaşi suflete, în alte corpuri.
Finalul surprinzător, neaşteptat al romanului îţi aduce momente de reflexie asupra vieţii, determinate şi de… aţi ghicit, micul Brice, exponent al tuturor animăluţelor.
“ Acasă luminile erau aprinse, semn că nimeni nu se culcase. Erau aşteptaţi. Din interiorul casei, s-a auzit un lătrat alintat, zglobiu, de nerăbare şi bucurie. Era Brice, sufletul casei, care aşepta ca Yvette să-i deschidă uşa de la intrare, să-şi întâmpine prietenii dragi. Să-i facă şi pe ei, fericiţi.”

Continuarea istoriei familiei de Chamont, o adevărată saga, o găsim în romanul „Medalionul ospitalier”.
Romanul descrie familia de Chamont, descendenţii primului senior de Cgamont, nobilul cavaler Simon, de-a lungul a peste şaptezeci de ani, aproape întreg secolul al XII-lea, participanţi activi la evenimentele vremii în Regatul Ierusalimului. Viaţa acestora este descrisă de tânărul Phillip de Chamont care, pe timpul unui sejur în Ierusalim, împreună cu logodnica, găseşte Medalionul ospitalier, prima medalie a renumitului ordin, devenit, mai târziu, ordinul de Malta. Ne emoţionează scene din viaţa fiecărei generaţii a familiei de Chamont, pline de neprevăzut, mister şi ezoterism. Cunoaştem modul de viaţă din acea vreme, de dragoste, bucurie şi durere, de viaţă şi de maorte.
Moartea naturală a calului Aris produce o schimbare radicală în viaţa pritenului său, Simon, căruia i-a salvat viaţa. Cuvintele unuia dintre personajele cărţii, pline de înţelepciune, sunt menite să aducă o alinare celor care pierd o fiinţă apropiată, om sau animal.
„… Sufletul lui Aris va fi, cu siguranţă, în preajma lui Simon şi-l va ocroti întotdeauna, iar amintirea lui se va transforma, în timp, din durere, în dor mistuitor, apoi în regret şi tristeţe. Şi în dor, fiindcă, peste ani, cândva, vor fi împreună, pentru eternitat, pe câmpia împărăţiei Divine!Toţi, oamenii şi prietenii lor, credincioasele animal!”
Sunt toate, dragostea, naşterea, moartea, momente inerente din cursul implacabil al vieţii, pe care le trecem cu înţelepciune. Ştiu, este uşor de spus, dar acesta este adevărul. Oricât am întârzia, sufletul animăluţelor noastre ne va aştepta şi vom fi împreună o eternitate!
Romanul, citit cu emoţie şi, uneori, cu tristeţe, are un final neaşteptat, emoţionant, animat de… micul Brice.

Michael Riche Villmont nu se dezminte nici în „Fantomele din Tarragona”, roman de aceeaşi factură, de dragoste şi acţiune, în care acţiunea se desfăşoară în două palnuri temporale: în trecut şi în prezent. Localizare temporală care, prin descrierea cursivă, în succesiunea logică şi istorică a evenimentelor şi întâmplărilor, apare naturală, într-o manieră simplă şi atractivă.
Tarragona, provincia spaniolă de pe malul mării Mediterane, pe Costa Dorada, are o istorie zbuciumată, ca întreaga Peninsulă Iberică. Stăpânită secole la rând de Imperiul Almohad, al arabilor mauri, este locul unde s-au petrecut întâmplări pline de dramatism, de dragoste şi eroism. O astfel de întâmplare o regăsim descrisă în romanul Fantomele din Tarragona, a cărei eroină este copilul Melissa de Gatara, răpită de mauri. Salvată abia la vârsta adolescenţei, de părinţii ei şi de tânărul Lopez, participă, âmpreună cu acesta, la luptele pentru eliberarea unor loc cu încărcătură istorică deosebită, Almeria şi Tortosa. Datorită implicării celor doi tineri în acţiuni de apărare a localnicilor, devin eroii unor legende răspândite în întreaga provincie. Acest lucru atrage ura Principelui oriental, care trimite mercenari să-i ucidă pe cei mai iubiţi eroi populari, lucru care se şi întâmplă. Grav răniţi, înainte de a trece în altă lume, eroii sunt salvaţi de cei doi cai ai lor, Mia şi Ebo, care-şi riscă viaţa pentru apărarea pietenilor şi stăpânilor lor.
„… Înţelegându-se din priviri, cei doi cai, Mia şi Ebo s-au aşezat de o parte şi de alta a stăpânilor lor, aşteptând venirea lupilor cu un tremurat nervos al corpului. Veniţi în haită, vreo cincispreze lupi au încercuit prada şi au atacat toţi odată, fără teamă. Mia şi Ebo, nervoşi, incitaţi de lupi, au răspuns atacului acestora cu lovituri mortale date cu picioarele. După care, au prins cu dinţii, sfâşiind fiecare lup care se apropia de stăpânii lor. Doi lupi au sărit pe Ebo, muşcânu-l de crupă, dar Mia i-a sfâşiat. Cu urlete de durere, cei câţiva lupi scăpaţi de loviturile şi muşcăturile cailor s-au îndepărtat, şchiopătând şi ei.
……. Mia, sforăind, s-a apropiat de el şi a scos un nechezat care i-a asurzit pe cei din apropiere. Era strigătul ei de durere şi disperare. Poate şi de dragoste pentru partenerul ei, camaradul de joacă şi de luptă. Sau chemarea la viaţă!…”
Fantomele din Tarragona este o carte în care personajele, oameni şi animale, îl fac pe cititor să treacă prin mari emoţii, dar nu într-un mod simplist, ci unul plin de întrebări. Întrebări despre familie şi dragostea familiară, despre perseverenţă, curaj şi loialitate, despre loialitatea animalelor faţă de prietenii lor oamenii, despre grija oamenilor faţă de animale, la care cititorul este nevoit să-şi afle singur răspunsurile. Majoritatea răspunsurilor deja le ştie, doar că nu şi le-a exprimat până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *