» » » » » » Platon: Timaios – Introducere (1)

Platon: Timaios – Introducere (1)

postat în: Cunoaşterea | 0

Plato (Raffael)Socrate: Unu, doi, trei; dar unde, dragul meu Timaios, este al patrulea dintre cei care au fost oaspeții mei ieri și care urmează să se ocupe de mine astăzi?

Timaios: S-a îmbolnăvit, Socrate; altfel nu ar fi lipsit de bună voie de la această adunare.

Socrate: Atunci, dacă nu vine, tu și ceilalți doi trebuie să-l supliniți.

Timaios: Desigur, și vom face tot ce putem; fiind atât de bune primiți de tine ieri, aceia dintre noi care rămânem vom fi cât se poate de bucuroși să îți întoarcem ospitalitatea.

Socrate: Îți amintești care sunt subiectele despre care ți-am cerut să vorbești?

Timaios: Ne aducem aminte de o parte din ele, și tu vei fi aici să ne aduci aminte de oricare din ele pe care le-am uitat: sau, mai degrabă, dacă nu te deranjează, ești de acord să recapitulezi pe scurt totul, ca apoi detaliile să ne rămână bine fixate în mințile noastre?

Socrate: Așa voi face pentru a fi sigur: tema principală a discursului meu de ieri a fost statul – care ar fi cea mai bună constituție și cu ce oameni s-ar putea înfăptui.

Timaios: Da, Socrate; și ceea ce ai spus despre aceasta ne-a plăcut foarte mult.

Socrate: Nu am început prin a separa fermierii și meseriașii de clasa apărătorilor statului?

Timaios: Da.

Socrate: Și când am dat fiecăruia o slujbă unică și o artă anume potrivită naturii sale, am vorbit despre cei care aveau intenția de a fi gardienii noștri, și am spus că vor fi apărători ai orașului împotriva atacurilor din interior precum și din afară, și să nu aibă altă slujbă; ei trebuiau să fie milostivi în a judeca pe cei pe care-i apără, cu care erau prieteni prin natura lucrurilor, dar înverșunați față de dușmanii lor, când se înfruntă în luptă.

Timaios: Exact.

Socrate: Am spus, dacă nu mă înșel, că gardienii ar trebui să fie înzestrați cu un temperament puternic atât pasional cât și filosofic; și că atunci ar fi așa cum ar trebui să fie, blând cu prietenii lor și feroce cu dușmanii lor.

Timaios: Desigur.

Socrate: Și ce am spus noi despre educația lor? Nu ar fi trebuit să fie instruiți în gimnastică, în muzică și în toate celelalte feluri de cunoștințe care erau potrivite pentru ei?

Timaios: Foarte adevărat.

Socrate: Și astfel fiind instruiți, ei nu ar trebui să considere aurul, argintul sau orice altceva proprietatea lor privată; ei ar trebui să fie ca niște trupe angajate, primind plăți pentru a p[zi de la cei care sunt protejați de ei – plata nu ar fia mai mare decât ar fi de ajuns pentru bărbații cu viață simplă; și ar trebui să petreacă în comun și să trăiască împreună în practica continuă a virtuții, care ar trebui să fie singurul lor scop.

Timaios: Și asta a fost spus.

Socrate: Nu am uitat nici femeile; despre care am afirmat că natura lor ar trebui asimilată și armonizată cu cea a bărbaților, și că această ocupație comună ar trebui să li se atribuie în mod normal atât în ​​timpul războiului cât și în viața obișnuită.

Timaios: Asta a fost, din nou, așa cum spui tu.

Socrate: Și cum rămâne cu procrearea copiilor? Sau mai degrabă propunerea nu suficient de singulară pentru a fi uitată? ca toate soțiile și copiii să fie în comun, cu intenția că nimeni nu ar trebui să-și cunoască propriul copil, astfel încât să se considere cu toții  o singură familie; cei care s-ar afla la o vârstă adecvată pentru a fi frați și surori, cei care s-ar afla la o generație mai în vârstă pentru a fi părinți și bunici, și cei de vârsta unor copii mai mici și nepoți.

Timaios: Da, și propunerea este ușor de reținut, după cum spui.

Socrate: Și îți aduci aminte cum, pentru a ne asigura cât mai bine cea mai bună rasă, am spus că guvernanță, bărbați și femei, ar trebui să aranjeze în secret, prin tragere la sorți, căsătoriile, astfel încât cel rău din fiecare sex și cel bun din fiecare sex ar putea să se unească cu perechi asemenea lor; și nu ar exista nicio ceartă în această privință, căci ei și-ar imagina că uniunea a fost un simplu accident și trebuie atribuită tragerii la sorți?

Timaios: Îmi amintesc.

Socrate: Și îți aduci aminte cum am spus că copiii părinților buni ar trebui să fie educați, iar copiii celor răi să fie împrăștiați în secret printre cetățenii inferiori; și, în timp ce vor crește cu toții, guvernanții ar trebui să se uite la ei și să scoată din rîndul lor, pe rând, pe cei vrednici, și aceia care ar fi nevrednici să ia locurile acelora care s-au ridicat?

Timaios: Adevărat.

Socrate: Atunci ți-am dat acum toate subiectele discuției noastre de ieri? Sau mai este ceva, dragul meu Timaios, care a fost omis?

Timaios: Nimic, Socrate; a fost exact așa cum ai spus.

Socrate: Înainte de a continua, aș dori să vă spun ce cred eu despre Statul pe care l-am descris. M-aș putea compara cu o persoană care, văzând animale frumoase fie create de arta pictorului, fie, și mai bine, vii dar în repaus, este cuprinsă de dorința de a le vedea în mișcare sau angajate în vreo luptă sau conflict conform corpului fiecăruia; acesta este sentimentul meu despre Statul pe care l-am descris. Există conflicte care afectează toate orașele, și aș vrea să aud pe cineva vorbind despre orașul nostru cum duce o luptă împotriva vecinilor săi, și cum a izbutit în război într-o manieră nobilă, și cum și-a demonstrat în război măreția acțiunilor lui și mărinimia cuvintele lui în relațiile cu alte orașe, un rezultat demn de formarea și educația sa. Acum, eu, Critias și Hermocrate, sunt conștient că eu însumi nu ar trebui să pot sărbători niciodată orașul și cetățenii săi într-un mod adecvat, și nu sunt surprins de propria mea incapacitate; pentru mine de mirare este mai degrabă că poeții actuali, la fel ca și cei din trecut, nu sunt mai buni – nu că vreau să-i discreditez; dar oricine poate vedea că aceștia nu sunt decât un trib de imitatori și vor imita cel mai bine și mai ușor viața în care au fost crescuți; întrucât ceea ce se situează dincolo de educația lor le va fi greu să imite în acțiune și chiar mai greu să reprezinte în limbaj. Sunt conștient de faptul că sofiștii au o mulțime de cuvinte curajoase și idei corecte, dar mă tem că fiind doar rătăcitori dintr-un oraș în altul și fără a avea habitate proprii, ei ar putea să greșească în concepția lor despre filozofi și oameni de stat, și s-ar putea să nu știe ce să facă și ce să spună în timp de război, când se luptă sau negociază cu dușmanii lor. Și, astfel, oamenii din clasa voastră sunt singurii care rămân înzestrați de natură și de educație pentru a se implica imediat atât în ​​politică cât și în filosofie. Aici este Timaios, din Locris, Italia, un oraș care are legi admirabile, și care este el însuși bogat și are rang egal cu oricare dintre concetățenii săi; el a deținut cele mai importante și onorabile funcții în propriul său stat și, după cum cred eu, a ajuns pe înălțimile întregii filozofii; și aici este Critias, pe care fiecare atenian îl știe că nu este un novice în chestiunile despre care vorbim; și în ceea ce privește pe Hermocrate, sunt asigurat de mulți martori că geniul și educația lui îl califică pentru a lua parte la orice fel de discuție. De aceea, ieri, când am văzut că ați vrut să descriu formarea Statului, am fost de acord cu ușurință, fiind foarte conștient de faptul că, dacă ați vrea, nimeni altcineva nu ar fi mai bine calificat pentru a duce discuția mai departe, și că dacă ați angaja orașul nostru într-un război corect, doar voi dintre toți oamenii ar putea să găsiți cea mai bună rezolvare pentru el. Când mi-am îndeplinit sarcina, în schimb v-am impus în schimb vouă această altă sarcină. V-ați sfătuit și ați fost de acord să mă bucurați astăzi, așa cum eu v-am bucurat, cu plăcerea discursului. Iată-mă într-un cadru festiv, și numeni nu poate fi mai pregătit ca mine pentru desfățul promis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *