» » » » » Politici ale FMI şi Băncii Mondiale care încurajează corupţia

Politici ale FMI şi Băncii Mondiale care încurajează corupţia

postat în: Corupție, Finante 0

World_Bank_building_at_Washington

Politicile care formează coloana vertebrală a globalizării sunt adesea prescrise de către instituții internaționale precum Banca Mondială și Fondul Monetar Internaţional. De ani de zile, acestea au fost criticate dur pentru exacerbarea sărăciei prin politici precum cele de ajustare structurală, dereglementarea rapidă, și elimarea barierelor comerciale înainte ca țările mai sărace să fie pregătite economic pentru acest pas. Acest lucru a creat, de asemenea, situații propice pentru dezvoltarea corupției:

„Guvernele occidentale, Banca Mondială și FMI ar trebui să vorbească mai mult despre corupție, propriile lor politici sunt cele care fac rău, atât în Nord cât şi în Sud. Deosebit de vinovate sunt dereglementările, privatizarea, și politicile de ajustare structurală, care necesită reforme ale serviciului public și liberalizarea economică. În 1997, Banca Mondială a afirmat că:

„orice reformă care crește competitivitatea economiei va reduce stimulentele pentru comportamentul corupt. Astfel, politicile care diminuează controalele pentru comerțul extern înlătură barierele de intrare în sectorul privat, și ajută la privatizarea firmelor de stat într-un mod care să asigure suport pentru competiţue.”

Banca Mondială nu a arătat până în prezent niciun semn că şi-ar retrage acest punct de vedere. Ea continuă să pretindă că se poate lupta împotriva corupţiei prin dereglementarea economiei; reforma sectorului public, în domenii precum vama, administrarea fiscală și în serviciul public; consolidarea organismelor anti-corupție și de audit; și descentralizare.

Cu toate acestea, dovezile empirice, mare parte din ele chiar de la Banca Mondială, sugerează că, departe de a se reduce corupția, astfel de politici, precum și modul în care acestea au fost puse în aplicare, au crescut în anumite circumstanțe corupţia.”

– Dr. Susan Hawley, Exportul corupției; Privatizare, multinaționale și luare de mită, Editua Corner, iunie 2000

Jubilee Research (fosta proeminentă organizaţi pentru campania de reducere a datoriilor) Jubilee 2000 expune critici similare:

„Politicieni din țările bogate și oficialii băncii susțin că, întrucât dictatori cum ar fi Marcos, Suharto, și Mobutu, au fost ținuţi la putere cu arme occidentale și au permis cheltuieli excesive pentru sisteme juridice proaste și represive, oamenii din aceste țări – care de multe ori s-au luptat cu vitejie împotriva acestori dictatori – nu este sigur că nu pierde banii onţinuţi din anularea datoriilor. Acest lucru poate părea confuz la oameni care nu sunt familiarizați cu logica FMI și Banca Mondială. În rezumat:

  • Creditorii au colaborat cu, și au dat credite la dictatori despre care ştiau că sunt corupți și că vor risipi banii.
  • Creditorii au acordat ajutor militar și politic pentru aceşti dictatori știind că armele ar putea fi folosite pentru a suprima opoziția populară
  • Prin urmare, guvernele democratice succesoare și susținătorii lor, care ar fi fost victime ale corupției și opresiunii, nu pot fi de încredere.

Pentru mulți oameni din Sud, acest lucru pare irațional și ilogic, logica blamării victimei. Aceasta este logica puterii, mai degrabă decât a integrităţii, și este folosită pentru a beneficia de ea cei bogați, mai degrabă decât cei săraci din țările în curs de dezvoltare.

O logică similară susține că în cazul în care Banca Mondială și agențiile de creditare a exporturilor guvernamentale au promovat proiecte nepotrivite și neprofitabile, atunci guvernele din Dud şi-au dovedit de fapt incapacitatea lor de a controla banii pentru că au acceptat prost informat acele proiectele, în primul rând. Astfel, în cazul în care banii s-au pbţinut prin anularea datoriilor, aceştia trebuie să fie controlaţi de către agențiile care au promovat aceste proiecte eşuate.

Aceasta este logica care spune că în cazul în care oamenii au fost destul de proşti să creadă în publicitatea țigărilor, atunci ei sunt prea proşti pentru a avea grijă de ei înșiși și companiile de ţigări „reformate” ar trebui să fie puse să aibă grijă de sănătatea lor.

Aceleași instituții care au făcut împrumuturi corupte în Zair și au împrumut pentru proiectele din Africa, care au eşuat în mod repetat, sunt încă la conducere, dar rolul lor a fost îmbunătățit datorită succesului lor în a face împrumuturi. Putem avea încredere în aceste instituții că ele vor împrumuta brusc cu înțelepciune; că nu vor acorda împrumuturi dacă banii ar putea fi pierduţi?

Prevenirea de noi împrumuturi perdabile și noi crize de datorii, și asigurarea că nu va exista o altă criză a datoriilor, ar înseamna ca oamenii care au împins la împrumuturi și au provocat această criză să nu mai fie lăsaţi la conducere.

Creditorii sau cei care au stimulat împrumuturile nu pot fi lăsaţi la conducere, indiferent de cât de mult şi sincer ar afirma ei că s-au schimbat. Cei care doresc împrumuturi şi cei care sunt împotriva lor trebuie să lucreze împreună, pentru a pune capăt întregii creditări nesăbuite și corupte și obiceiului de a se împrumuta.”

– Joseph Hanlon și Ann Pettifor, Schimbarea obiceiului; Găsirea unei soluții durabile la dependența de creditare și de împrumut și efecte lor secundare de corupţie, Jubilee Research, martie 2000

În ceea ce privește modul în care lipsa de transparență a instituțiilor internaționale contribuie la o atât de multă corupție structurată în sistem, Hanlon și Pettifor continuă în același raport citat mai sus:

„Programele de ajustare structurală acoperă cea mai mare parte a guvernanței economice a unei țări.

… Aspectul cel mai frapant de condiționalitate a FMI/Banca Mondială [pentru ajutor, scutirea de datorii, etc] este că funcționarii publici din aceste instituții, membrii personalului, au puteri dictatoriale virtuale pentru a impune capriciile lor asupra țărilor beneficiare. Acest lucru se întâmplă pentru ca țările sărace trebuie să aibă programe de la FMI și Banca Mondială, dar personalul poate refuza să prezinte programele consiliilor de administrație ale acestor instituții până când țara săracă nu acceptă conditiile cerute de funcționarii publici FMI.

Se vorbește mult de transparență și participare, dar criza apare în negocierile finale între miniștri și funcţionarii publici ai Băncii Mondiale și FMI. Managerul de ţară al instituţiei financiare poate spune prim-ministrului, „dacă nu acceptaţi condiţia X, eu nu voi prezenta acest program pentru aprobare”. Niciun program de comun acord înseamnă o oprire bruscă a ajutorului la cel esențial și nicio reducere a datoriilor, astfel încât puțini miniștri sunt pregătiți pentru a rezista. În schimb, prim-miniștrii și președinții se pleacă în faţa dictatului funcționarilor publici străini. Joseph Stiglitz observă, de asemenea, că „reformele aduc de multe ori avantaje pentru unele grupuri în timp altele sunt defavorizate”, iar una dintre probleme cu politicile convenite în secret este că o elită de guvernare poate accepta o politică impusă care nu dăunează elitei, dar dăunează altora. Un exemplu este eliminarea subvențiilor alimentare.”

– Joseph Hanlon și Ann Pettifor, Schimbarea obiceiului; Găsirea unei soluții durabile la dependența de creditare și de împrumut și efecte lor secundare de corupţie, Jubilee Research, martie 2000

După cum este detaliat în continuare de Hanlon și Pettifor, parteneri Christian Aid (o coaliție de organizații de dezvoltare), „condiționalitatea a subminat democrația prin dependenţa guvernelor alese de instituții cu sediul la Washington, în loc de a depinde de populaţia ţării lor.” Ca urmare, potențialul de iresponsabilitate şi corupție crește.

Imagine http://en.wikipedia.org/wiki/File:World_Bank_building_at_Washington.jpg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *