» » » » » » Posibilitatea și conceptibilitatea în epistemologie

Posibilitatea și conceptibilitatea în epistemologie

Nebula 11081

O idee ar fi ca limita dintre posibil și imposibil să fie o funcție a psihologiei umane: ca și cum ar coincide cu limita dintre ceea ce considerăm că este de conceput și de neconceput. Cu toate acestea, deși există o mare suprapunere între ceea ce este conceptibil și ceea ce este posibil, cele două concepte nu sunt identice.

În primul rând, incapacitatea noastră de a concepe o anumită stare de fapt nu implică imposibilitatea acelei stări. De exemplu, în trecut strămoșii noștri au considerat de neconceput ca pământul să fie rotund. Cu toate acestea, posibilitatea ca pământul să fie rotund nu a fost în niciun fel limitată de incapacitatea lor de a concepe această stare de fapt.

În al doilea rând, capacitatea noastră aparentă de a concepe o anumită stare de fapt nu implică posibilitatea acesteia. Timp de multe secole, matematicienii au căutat să rezolve cvadratura cercului (o procedură prin care să construiască pentru orice cerc dat un pătrat de arie egală). Nu ar fi făcut acest lucru dacă nu ar fi considerat că o astfel de procedură există. Dar acum se poate dovedi că cuadratura cercului este cu totul dincolo de limitele posibilului, că noțiunea în sine este o auto-contradicție.

Deci, dacă conceptibilitatea nu este nici o condiție necesară (conceptibilitatea nu este necesară pentru ca ceva să fie posibil) așa cum s-a văzut în prima argumentare, și nici o condiție suficientă (conceptibilitatea nu este suficientă pentru a stabili o posibilitate) după cum arată noastre a doua argumentare, atunci sunt condițiile pentru ca ceva să fie posibil?

Am putea fi tentați să răspundem că este vorba de conceptibilitatea fără a incosistență sau conceptibilitatea consistentă – nu doar de conceptibilitate în sine – ca fiind măsura posibilității. La urma urmei, cu toate că unii dintre strămoșii noștri se pare că nu au avut capacitatea psihologică de a concepe pământul ca fiind rotund, conceptul de pământ rotund este el însuși un concept perfect consistent sau auto-consistent și, prin urmare, este unul dintre conceptele care putea – în mod necesar – să fie conceput fără inconsistență. Și, din nou, cu toate că generații de matematicieni au considerat că cuadratura cercului este un obiectiv care putea fi urmat în mod inteligibil, știm acum că ei nu puteau concepe acest obiectiv fără inconsistență.

Din păcate, acest răspuns nu poate fi oferit; sau, mai degrabă, nu poate fi oferit din punctul de vedere al celor care doresc să explice principalele concepte ale logicii în ceea ce privește unele noțiuni. Pentru că printre aceste concepte principale sunt conceptele de consistență și inconsistență. Iar dacă, atunci vom invoca conceptul de consistență pentru a explica ce este o astfel de noțiune, ne expunem la o acuzație de circularitate.

Pe de o parte, trebuie evitat psihologismul, adică orice tip de teorie care face ca logica să fie o funcție a psihologiei umane. În forma sa mai veche, psihologismul a considerat că legile logicii sunt „legile gândirii”. Ea a tratat știința logicii ca și cum ar fi fost o ramură a psihologiei având ca scop descrierea modului în care raționează ființele umane. Psihologismul, în forma sa tradițională, este acum mort, în mare parte, ca urmare a eforturilor, la începutul acestui secol, lui Frege, Russell și Wittgenstein. Trebuie evitată introducerea acesteia într-o formă nouă. Și totuși, aceasta am face dacă ar fi să explicăm principalele concepte ale logicii în termenii respectivelor noțiuni și apoi am merge mai departe pentru a explica noțiunile în sine în termenii conceptului pur psihologic al conceptibilității. Pe de altă parte, trebuie evitată circularitatea în care ne-am implica dacă am încerca să definim noțiunile în termenii noțiunii logice de consistență, iar apoi mai târziu să definim consistența în termenii acelor noțiuni.

Din fericire, există o cale de a ieși din această situație dificilă. Se poate evita circularitatea și în același timp și psihologismul. Un exemplu clasic este definițiile din unele dicționare ale complexității și simplicității. Complexitatea este definită ca opusul simplicității, iar simplicitatea ca fiind opusul complexității, ajungându-se astfel la un cerc vicios. Această circularitate, inclusiv tentația psihologismului, poate fi eliminată prin citarea de exemple (paradigme).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *