» » » » » » Poveşti repovestite – Fraţii Grimm: Hans cel norocos

Poveşti repovestite – Fraţii Grimm: Hans cel norocos

postat în: Fraţii Grimm | 0

Hans

Unii oameni se nasc norocoşi: tot ce fac sau încearcă le reuşeşte – tot ce le pică în mână se transformă în câștig – toate gâștele lor sunt lebede – toate cărțile lor sunt atuuri – oricum i-ai arunca eu vor cădea în picioare, ca pisica, după care vor merge şi mai repede. Lumea foarte probabil că nu se gîndesc la ei aşa cum o fac ei înșiși, dar ce le pasă lor de lume? de ce ar trebui?

Una dintre aceste ființe norocoase a fost Hans. Șapte ani lungi el a lucrat din greu pentru stăpânul său. În cele din urmă, a spus,

„Meştere, a venit vremea mea. Trebuie să mă duc acasă și s-o mai văd o dată pe biata mea mamă. Aşa că te rog să îmi plăteşti salariul cuvenit şi să mă laşi să mă duc.” Și meşterul i-a spus,

„Ai fost un slujitor credincios și bun, Hans, deci salariul tău va fi frumos.” Apoi i-a dat o bucată de argint mare cât capul său, drept salariu.

Hans şi-a scos năframa, a pus bucata de argint în ea, a aruncat-o peste umăr, și a plecat pe drumul spre casa lui. Cum mergea el alene pe drum, trăgând un picior după altul, a apărut un om, galopând vesel pe un cal minunat.

„Ah!” a rostit Hans cu voce tare, „ce lucru minunat să călăreşti! Poţi sta pe cal ușor și fericit ca și cum ai fi acasă, în propriul scaun lângă cămin; nu ai probleme cu pietrele, şi faci economie de încălţări” Hans a vorbit destul de încet, pentru el, dar călărețul l-a auzit, și i-a spus,

„Ei bine, prietene, de ce mergi pe jos atunci?”

„Ah!” a spuse el, „Am de dus greutatea asta: este argint, dar este atât de greu încât că abia o pot ţine pe cap, și mă doare tare rău umărul”

„Ce-ai zice dacă am face un schimb? i-a propus călărețul. „Îţi voi da calul meu, tu îmi vei da argintul, şi astfel te voi scăpa de o mare povară pe care ar trebui altfel să o cari cu tine.”

„Cu mare plăcere”, a răspuns Hans: „dar întrucât ești aşa de bun cu mine, trebuie să îţi spun, vezi că este foarte greu şi obositor să cari atâta argint cu tine.” Cu toate acestea, călărețul a coborât, a luat argintul, l-a ajutat pe Hans să se urce pe cal, i-a dat frâu într-o mână și biciul în cealaltă, și i-a spus,

„Când vrei să mergi foarte repede, strânge buzele şi strigi tare „Dii!””

Hans a fost încântat în timp ce stătea pe cal, s-a ridicat în şa, cu mâinile încrucişate la piept, a rupt biciul, și a fluierat bine dispus o melodie veselă, cântând.

„Nicio grijă, nici durere,
Fără grijă pentru mâine!
Vom râde și vom fi veseli,
Cât timp noi avem o pâine!”

După un timp s-a gândit să meargă un pic mai repede, așa că ţi-a strâns buzele și a strigat „Dii!” Calul a început să alerge în galop și, înainte ca Hans să se dumirească, a fost aruncat de pe cal și aruncat pe spate pe marginea drumului. Cal ar fi tot fugit, dacă nu ar fi fost un cioban care veneacu o vacă şi nu l-ar fi oprit. Hans a ajuns la cioban și, cu privirea în jos, iritat şi trist, și i-a zis ciobanului,

„Cu călăritul ăsta văd că nu e de glumit, dacă ai ghinionul să te urci pe o fiară ca asta, care se împiedică și te aruncă pe jos, rişti să îţi rupi gâtul. Aşa că m-am hotărât să renunţ definitiv. Îmi place vaca ta, acum mi se pare o afacere mare mai bună decât aceasta bestie inteligentă care îşi bate joc de mine și mi-a stricat cele mai bune haine ale mele aruncându-mă, după cum vezi, în acea baltă; care, în plus, nici nu prea seamănă la miros cu un buchet de flori. Dar se poate merge de voie în spatele acestei vaci – o bună companie, care mai dă şi lapte, unt, şi brânză, în fiecare zi, e o afacere. Ce mi-ar place să am un astfel de animal!”

„Ei bine”, a spus ciobanul, „dacă îţi place atât de mult această idee, voi schimba vaca mea pentru calul tău. Îmi place să fac bine prietenilor mei, chiar dacă eu voi pierde prin aceasta”

„De acord!” a declarat Hans, voios. „Ce inimă nobilă are bunul om!” s-a gândit el. Apoi, ciobanul a sărit pe cal, i-a urat lui Hans și şi vaii o dimineaţă bună, și a plecat mai departe.

Hans şi-a periat haina, şi-a șters fața și mâinile, s-a odihnit o vreme, şi apoi a plecat cu vaca lui liniștit, gândindu-se că a avut noroc să facă o afacere foarte bună. „Oricând voi avea măcar o bucată de pâine (și cu siguranță voi fi întotdeauna în măsură să obțin acest lucru), voi putea, ori de câte ori îmi place, să mănânc untul meu și brânza mea, cu ea. Şi când o să îmi fie sete pot avea şi bea lapte de la vaca mea. Ce mi-aş putea dori mai mult?” Când a ajuns la un han, a oprit, şi-a mâncat toată pâinea pe care o mai avea, și a dat ultimul său bănuț pentru un pahar de bere. După ce s-a odihnit a pornit din nou cu vaca spre satul mamei sale. Dar căldura a crescut pe măsură ce se apropia amiaza, şi întrucât se găsea pe un câmp larg care i-ar fi luat mai mult de o oră pentru a-l traversa, a început să-i fie atât de cald și gura i s-a uscat atât de tare că limba p s-a lipit de cerul gurii. „Pot găsi un leac pentru aceasta,” a crezut el, „acum voi mulge lapte de la vaca mea și îmi voi potoli astfel setea”. A legat vaca de trunchiul unui copac, și şi-a pus șapca de piele pe post ca să curgă lapte în ea, dar nuicio picătură nu a curs. Cine ar fi crezut că această vacă, care trebuia să îi dea lapte, și unt, și brânză, a fost în tot acest timp extrem de stearpă? Hans nu se gândise să se uite de asta.

În timp ce îşi încerca norocul în muls lapte, cu gesturi foarte stângace, vaca neliniștită a început să se enerveze, și în cele din urmă i-a dat o astfel de lovitură în cap că l-a dărâmat; și a rămas acolo multă vreme inconştient. Din fericire un măcelar a ajuns curând acolo, conducând o roabă în care se găsea un porc.

„Ce se întâmplă cu tine, omule?” a l-a întrebat măcelarul, ajutatându-l să se ridice. Hans i-a spus ce s-a întâmplat, cum i-a fost sete și a vrut să mulgă vaca lui, dar a aflat că vaca era stearpă. Apoi măcelarul i-a dat o sticlă de bere, spunându-i: „Ţine, bea și răcoreşte-te; vaca ta nu va da niciun lapte: nu vezi că este un animal bătrân, bun de nimic, nu rămâne decât să o tai”?

„Vai, vai!” a început să se vaite Hans, „cine s-ar fi gândit? Ce ruşinos să îmi ia calul, şi să îmi dea în schimb doar o vacă stearpă! Dacă o omor, pentru ce ar mai fi bună? Nu-mi place carnea de vită; aceasta nu este suficient de fragedă pentru mine. Dacă ar fi fost un porc, ca acest anumal domn gras al tău, s-ar putea face ceva cu el; s-ar face, în cel mai rău caz, cârnați.”

„Ei bine”, a zis măcelarul, „nu-mi place să spun nu, atunci când cineva mă roagă să-i fac un bine, ca între prieteni. Pentru a-ţi face pe plac, voi accepta schimbul, și îţi voi da un porc gras în schimbul vacii.”

„Dumnezeu să te binecuvânteze pentru amabilitata și altruismul tău!” a spus Hans, așa şi i-a dat măcelarului vaca, luând în schimb porcul de pe roabă şi plecând cu el ţinându-l de funia cu care a fusese legat de picior.

Deci s-a aşternut el la drum, iar totul părea acum să meargă bine: a avut el niște nenorociri, dar acum totul se rezolvase într-un mod fericit pentru toți. Cum ar putea fi altfel, cu un astfel de tovarăș de călătorie de care făcuse rost în cele din urmă?

Următorul om pe care l-a întâlnit a fost un sătean care ducea o frumoasă gâscă albă. Săteanul s-a oprit să-l întrebe cât era ceasul; aşa s-au aşternut ei la taifas, și Hans i-a povestit despre norocul lui, cum a dat el de atât de multe chilipiruri grozave, și cum toată lumea s-a despărţit de el veselă și zâmbitoare. Săteanul a început apoi să spună şi el povestea lui, și a spus că avea de gând să ducă gâsca la un botez.

„La uite”, a spus el, „cât de grea este, și totuși are doar opt săptămâni. Cine o va frige și o va mânca va vedea cât e de grasă, a trăit atât de bine!”

„Ai dreptate”, a răspuns Hans, cântărind-o în mână; „dar dacă vorbești de grăsime, nici porcul meu nu e un fleac.” Între timp săteanul început să privească grav, clătinând din cap.

„Ascultă!” a spus el, „prietene vrednic al meu, pari un om de treabă, așa că nu pot să nu te ajut dânsu-ţi un sfat. Porcul tău te poate băga într-o mare belea. În satul de unde tocmai am venit, boierul tocmai s-a plâns că i s-a furat un porc din curte. Mi-a fost îngrozitor de teamă când te-am văzut crezând că tu ai furat porcul boierului. Dacă-i aşa, și te prind, va fi vai şi-amar de tine. În cel mai bun caz te vor arunca în balta din care se adapă caii. Ştii să înoţi?”

Bietul Hans era trist şi speriat. „Omule bun”, a strigat el, „scoate-mă, te rog, de această belea. Nu știu nimic de unde provine porcul; e posibil să fie al boierului, eu pot şti: tu cunoşti mai bine acest sat decât mine, ia porcul meu și dă-mi gâsca ta”.

„Asta nu e deloc o afacere pentru mine”, a zis săteanul; „să dau o gâscă grasă pentru un porc! „Nu toată lumea ar face atât de mult pentru tine. Cu toate acestea, nu voi ezita să te ajut, întrucât te afli în necaz.” Apoi a luat funia în mână și a plecat cu porcul la drum, în timp ce Hans şi reluat liniştit drumul spre casa mamei lui.

„La urma urmei,” şi-a zis el, „acel tip a procedat foarte bine. Nu-mi pasă al cui porc este, dar toţu oamenii cu care m-am întâlnit s-au dovedit a fi foarte prietenoşi cu mine. Eu am avut cel mai mult de câştigat din această afacere. În primul rând, voi avea o friptură de gâscă; apoi grăsimea îmi va ajunge timp de șase luni; și apoi mai sunt şi frumoasele pene albe. Le voi pune în perna mea, apoi sunt sigur că voi dormi liniștit fără balansoar. Cât de fericită va fi mama mea! Lasămă-n pace cu porcul! Mai bună o gâscă grasă.”

Raxstrabe_10http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Raxstra%C3%9Fe_10.JPG

Când a ajuns în satul următor, el a văzut un tocilar cu polizorul lui, lucrând și cântând,

„Peste deal şi peste vale
Cît de fericit mă simt
Lucrez ziua, trăiesc bine
Cel mai fericit om sunt.”

Hans a stat privindu-l o vreme, și, în cele din urmă, a zis:

„Tu trebuie să fii un maestru în polizat! pari atât de fericit la locul tău de muncă.”

„Da”, i-a răspus celălalt, „afacerea mea este o mină de aur; un tocilar bun ori de câte ori bagă mâna în buzunar găseşte bani acolo, dar de unde ai luat gâsca asta frumoasă?”

„Nu am cumpărat-o, am dat un porc pentru ea.”

„Şi de unde ai luat porcul?”

„Am dat o vacă pentru el.”

„Şi vaca?”

„Am dat un cal pe ea.”

„Şi calul?”

„Am dat o bucată de argint mare cât capul meu pe el.”

„Şi argintul? „

„Oh! Am muncit din greu pentru el, timp de de șapte ani lungi.”

„Te-ai îmbogăţit bine în lume până acum”, a spus tocilarul, „dar dacă ai putea găsi bani în buzunar ori de câte ori ai băga mâna în el, ai face avere astfel.”

„Foarte adevărat, dar cum să fac asta?”

„Cum? Ei bine, trebuie să faci rost de un polizor ca al meu”, a răspuns celălalt; „ai nevoie doar de o tocilă; restul va veni de la sine. Aici am una care este doar puţin mai uzată: N-aș cere mai mult decât valoarea gîştii tale pe ea, o vrei?”

„Mai întrebi?” a exclamat Hans; „Aş fi cel mai fericit om din lume, dacă aș putea avea bani ori de câte ori aş băga mâna în buzunar: Ce aș putea dori mai mult? Ţine gâsca.”

„Acum”, a spus tocilarul, dându-i lui Hans o piatră dură obişnuită care se găsea alături de el, „aceasta este una din cele mai minunate pietre; funcționează destul de bine, încât poţi tăia un cui cu ea.”

Hans a luat piatra și a plecat cu o inima plină de fericire: ochii îi străluceau de bucurie, şi și-a spus, „Trebuie că m-am născut într-un ceas norocos; tot ce mi-aş putea dori sau îmi doresc vine de la sine. Oamenii sunt atât de amabili; ei par într-adevăr să creadă că le-am făcut o favoare permițându-le să mă facă bogat, și să-mi dea chilipiruri grozave.”

După un timp a început să obosească, și să i se facă şi foame, pentru că a dat ultimul său ban pe bere de bucurie când obţinuse vaca.

În cele din urmă nu a mai putut merge mai departe, pentru că piatra îl obosise tare rău: și s-a târât la marginea unui râu, ca să bea puţină apă, și să se odihnească puțin. Deci, el a pus piatra cu grijă lângă el pe mal dar, când s-a aplecat să bea, a uitat de piatră şi a împins-o un pic, iar piatra s-a rostogolit căzând în râu.

Hans a privit un timp cum se scufundă piatra în apa limpede şi adâncă; apoi s-a ridicat şi a dansat de bucurie, și din nou a căzut pe genunchi și a mulțumit Cerului, cu lacrimi în ochi, pentru că a fost aşa de amabil să îl scape de acea povară, de piatra grea şi urâtă.

„Cât de fericit sunt!” a strigat el; „nimeni nu a fost vreodată atât de norocos ca mine” Apoi s-a ridicat cu inima uşoară, eliberat de toate necazurile, și a mers mai departe, până a ajuns la casa mamei sale, și i-a spus cât de ușor şi plin de noroc i-a fost drumul.

Hans1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *