» » » » » Probleme ale organizaţiilor non-profit

Probleme ale organizaţiilor non-profit

postat în: ONG 0

ProblemeConsolidarea capacităţilor este o problemă permanentă cu care se confruntă organizaţiile non-profit, pentru mai multe motive.

Cele mai multe se bazează pe finanţarea externă (fonduri guvernamentale, granturi de la fundaţii caritabile, donaţii directe), pentru a-şi menţine operaţiunile, şi modificările în aceste surse de venituri pot influenţa corectitudinea sau previzibilitatea cu care organizaţia se poate angaja şi păstra personalul, susţine facilităţile, crea programe, sau menţine statutul de scutire de taxe. De exemplu, o universitate care vinde studii companiilor comerciale poate avea probleme de scutirea de impozite. În plus, fondurile mesigure, orele de muncă şi salariile mici, pot crea probleme de retenţie a angajaţilor.

Sindromul fondatorului este o problemă cu care se confruntă organizaţiile după ce acestea cresc. Fondatorii dinamici, cu o viziune puternică a modului de operare a proiectelor, încearcă să-şi păstreze controlul organizaţiei, chiar şi în condiţiile în care noii angajaţi sau voluntari doresc să extindă domeniul de aplicare a proiectelor sau să schimbe politica organizaţiei.

Proasta gestionare a resurselor este o problemă deosebită a organizaţiilor non-profit, deoarece angajaţii nu răspund faţă de alte persoane cu interes direct în cadrul organizaţiei. De exemplu, un angajat poate începe un nou program fără a dezvălui obligaţiile sale complete. Angajatul poate fi recompensat pentru îmbunătăţirea reputaţiei NPO, ajutând alţi angajaţi, şi atragând noi donatori. Angajarea răspunderii materiale a organizaţiei, dar ne înregistrarea acesteia, constituie oriunde o fraudă contabilp. Dar chiar şi pasivele indirecte pot afecta negativ sustenabilitatea financiară a ONP, iar organizaţia va avea probleme financiare dacă nu sunt instaurate controale stricte.

Exemple

În Statele Unite, două dintre cele mai bogate organizaţii non-profit sunt Fundaţia Bill şi Melinda Gates, care are un capital de 38 de miliarde de dolari, si Institutul Medical Howard Hughes finanţat iniţial de către Hughes Aircraft înainte de cesionare, care are un capital de aproximativ 14.8 miliarde $ . În afara Statelor Unite, un alt mare ONP este organizaţia britanică Wellcome Trust, care este o organizaţie de „caritate” în sensul britanic.

Evaluarea ONP prin dimensiunea capitalului său financiar are limite evidente, întrucât puterea şi inportanţa ONP-urilor sunt definite prin măsurători mai calitative, cum ar fi eficienţa misiunilor caritabile.

ONP-urile foarte bine cunoscute, de multe ori pentru caracterul caritabil sau social al activităţilor desfăşurate pe o perioadă lungă de timp, includ Amnesty International, Oxfam, Rotary International, Carnegie Corporation din New York, Nourishing USA, DEMIRA Deutsche Minenräumer, FIDH International Federation for Human Rights, Goodwill Industries, United Way, ACORN (desfiinţată), Habitat for Humanity, Family Promise, Teach For America, Red Cross şi Red Crescents, UNESCO, IEEE, INCOSE, World Wide Fund for Nature, Heifer International, Translators Without Borders şi SOS Children’s Villages.

Cu toate acestea, există, de asemenea, milioane de ONP-uri mai mici, care oferă servicii sociale şi depun eforturi pentru a ajuta oamenii din întreaga lume. Există peste 1,6 milioane de ONP doar în Statele Unite.

ONP pe Internet

Multe ONP-uri folosesc adesea extensiile de nume de domeniu .org, domeniul specific ţărilor lor, sau domeniul de top .edu, la selectarea unui nume de domeniu, pentru a se diferenţia de entităţile comerciale care folosesc de obicei extensia .com.

În domeniul tradiţional menţionat în RFC 1591, .org este pentru „organizaţiile care nu se potrivesc niciunde altundeva”, în sistemul de nume de domenii, ceea ce implică faptul că este categoria corectă pentru organizatiile non-comerciale, în cazul în care nu sunt guvernamentale, educaţionale, sau una dintre celelalte tipuri cu extensie specifică. Această extensie nu este desemnată în mod special pentru organizaţiile de caritate sau cu oricare alt stat organizaţional sau financiar, dar cuprinde tot ceea ce nu este clasificat ca o altă categorie. În prezent, nu există restricţii impuse la înregistrarea extensiilor .com sau .org, astfel încât se pot găsi organizaţii de orice tip în ambele extensii de domenii, precum şi în alte extensii de domenii de zop, inclusiv cele mai noi specifice, care se pot aplica anumitor tipuri de organizaţii, cum ar fi. .museum pentru muzee sau .coop pentru cooperative. Organizaţiile se pot de asemenea înregistra cu extensiile specifice ţărilor lor, precum .ro pentru România.

Adaptare şi traducere din Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *