» » » » » Propunerile lui Ernest Sosa pentru a elimina „explozia realității”

Propunerile lui Ernest Sosa pentru a elimina „explozia realității”

postat în: Filozofie 0

Conform unei concepții aristotelice de ansamblu, cea mai mică fluturare a frunzei celei mai mici creează și distruge infinit de multe lucruri, iar realitatea obișnuită suferă un fel de „explozie”. Ernest Sosa propune trei opțiuni pentru a evita o astfel de ”explozie”: un tip de relativism conceptual, conceperea existenței și a schemei conceptuale în sine și a realizatorilor și a utilizatorilor săi ca fiind relative față de schema conceptuală, sau o teorie de dispariție sau de eliminare care refuză să susțină obiecte superveniente, constituite.

Sosa consideră că ceea ce există este ceea ce recunoaște în mod direct schema conceptuală, ceea ce recunoaște indirect prin intermediul predecesorilor sau succesorilor săi și ceea ce ar recunoaște dacă am fi dezvoltat în mod corespunzător sau ar trebui să facem acum, și a fost sau va fi situat în mod corespunzător. Acesta pare a fi tipul de răspuns cerut de relativismul existențial.

Sosa ia exemplul unei anumite combinații de entități. Sunt aceste entități distincte, ocupând aceeași locație? Pe de altă parte, de ce să ne oprim la combinație? De ce să nu spunem că ceea ce există cu adevărat în această situație sunt doar elementele constitutive. Dar de ce să ne oprim chiar și acolo? Unde se oprește totul? Care este capătul? Este doar o dogmă metafizică? se întreabă Sosa.

Eliminativismul respinge entitățile la un anumit nivel derivat ontologic de la un nivel de bază. Pentru a evita nihilismul ontologic, eliminativismul trebuie să se angajeze în existența unui nivel ontologic de jos. Dar acest lucru pare doar puțin mai bun decât dogma.

Dacă admitem o realitate stratificată, cu niveluri ontologice derivate din nivelele de bază, caracterizarea cea mai generală a modului în care particularitățile derivate ontologic derivă dintr-o realitate de bază. Asta ar părea a fi concepția noastră aristoteliană conform căreia o serie de particularități (materii) la nivelul de bază exemplifică o proprietate sau o relație (formă), dând naștere la un obiect distinctiv la nivel superior, derivat.

Deci, alegerile, niciuna plăcută, par a fi acestea:

  • Eliminativism: Entitățile presupuse care derivă ontologic din entitățile de bază nu există, nu cu adevărat. Dar aceasta implică un angajament față de un capăt ontologic, care pare puțin mai bun decât dogma, sub pragul nihilismului.
  • Absolutism: Eliminativismul este fals. Mai mult decât atât, nu există restricții asupra perechilor corespunzătoare materie-formă care pot constitui obiecte. Orice pereche materie-formă oricare ar fi ea, la orice nivel ontologic, determină o entitate derivată corespunzătoare la următorul nivel superior, atâta timp cât materia ia acea formă. Aceasta este „explozia” realității.
  • Absolutism nerestricționat: Absolutismul este adevărat. În plus, orice afirmație existențială trebuie evaluată pentru adevăr sau falsitate relativ la toate obiectele și proprietățile fără restricții.
  • Relativism conceptual: Absolutismul este adevărat. Mai mult decât atât, afirmațiile existențiale sunt adevărate sau false doar relativ la contextul de vorbire sau de gândire, care limitează tipurile de obiecte relevante pentru evaluare. Aceste restricții sunt guvernate de diferite considerații pragmatice sau teoretice.

Relativismul acesta este totuși suficient de absolutist și obiectivist pentru a accepta „explozia”. Realitatea este mult mai bogată. Metafizica noastră obiectivă este, prin urmare, absolutistă și latitudinală, având în vedere incapacitatea noastră de a găsi orice restrângere obiectivă bine motivată asupra perechilor materie-formă care constituie entități derivate. Relativismul nostru se aplică adevărului sau falsității afirmațiilor existențiale și a altor afirmații ontologice angajate. Aici există o restricție impusă de schema conceptuală a vorbitorului sau gânditorului care face afirmația.

Dar ce anume ne permite să distingem clasele distincte ale entităților favorizate ca fiind realmente obiective? Sosa concluzionează că nu a reușit să găsească restricții atractive și bine motivate asupra perechilor materie-formă admisibile, dar preferința lui este tentativă, oricum, având în vedere istoria vastă a problemei și discuțiile contemporane subtile și complicate ale acesteia. Sosa se referă la un mod în care cineva ar putea adapta o parte din intuițiile care conduc dorința de restricție, printr-un fel de ascensiune metalingvistică sau metaconceptuală. Și tocmai prin această ascensiune apare relativismul lui. Rămâne de văzut totuși dacă acomodarea făcută astfel posibilă va fi suficientă.

Sursa: Sosa, Ernest. 1999. ”Existential relativity”. In Midwest Studies in Philosophy, 23 (1):132–143 (1999)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *