» » » » QATAR AIRWAYS LANSEAZĂ OFERTA „LUX DUBLU” LA CEA MAI BUNĂ CLASĂ BUSINESS DIN LUME

QATAR AIRWAYS LANSEAZĂ OFERTA „LUX DUBLU” LA CEA MAI BUNĂ CLASĂ BUSINESS DIN LUME

Două bilete la preţ de unul ȋn cabina Business, pentru destinaţii de vis
Ofertă specială pentru sărbătorirea primei aniversări de la aderarea Qatar Airways la alianta oneworld
Pentru a sărbători prima aniversare de la aderarea la alianţa globală oneworld, Qatar Airways oferă clienţilor din Romȃnia o fabuloasă ofertă Double the Luxury. Pasagerii care rezervă un bilet la clasa Business vor primi gratuit un al doilea bilet, tot la clasa Business, pentru o persoanǎ însoţitoare*.
Promoţia durează de astăzi până pe 31 octombrie 2014 şi este valabilă pentru călătorii efectuate până pe 31 martie 2015, pentru anumite destinaţii din rețeaua Qatar Airways.
Dl. Ehab Amin, Senior Vice President în cadrul Qatar Airways, a declarat următoarele: „Ne străduim permanent să oferim clienţilor noştri stimulente atractive şi interesante. Această promoţie specială Double the Luxury va da posibilitatea clienţilor noştri din Business Class să profite de o fantastică ocazie de tip două-la-preţ-de-unul”.
Clienţii Qatar Airways din Romȃnia pot profita de această ofertă vizitând agenţia Qatar Airways, agenția de turism preferatǎ sau accesȃnd qatarairways.com/ro. De asemenea, această ofertă le oferă membrilor Qatar Airways din programul de fidelitate – Privilege Club o şansă de a câştiga 50% bonus Qmiles la călătoriile lor, prin simpla înregistrare cu cel puţin 24 de ore înainte de călătorie.
Ospitalitatea de cinci stele recunoscutǎ a Qatar Airways oferă pasagerilor o experienţă de zbor fără egal. Fiind recunoscutǎ doi ani la rând drept „Cea Mai Bunǎ Cabinǎ Business Class Din Lume” ȋn cadrul premiilor Skytrax, compania aerianǎ oferă pasagerilor o experienţă de călătorie de calitate superioară împreună cu un confort incomparabil, lux sofisticat şi servicii excelente.
Când zboară cu Qatar Airways, pasagerii pot să tranziteze cel mai nou aeroport internaţional din lume, Aeroportul Internaţional Hamad din Doha, cu facilităţile sale de ultimă generaţie şi legăturile perfecte către destinaţii globale.
Serviciile de 5-stele ale Qatar Airways, recunoscute la nivel mondial, includ renumitul sistem de divertisment ce oferă pasagerilor până la 1000 de canale disponibile la bordul aeronavelor.
Compania aerianǎ s-a bucurat de o creştere rapidă în numai 17 ani de funcţionare, având astăzi o flotă modernă de 137 de aeronave care zboară către 145 de destinaţii principale de afaceri şi relaxare din Orientul Mijlociu, Asia Pacific, Africa, America de Nord şi America de Sud.
*Oferta este supusǎ unor Termene si Condiții speciale. Cei interesați sunt rugați să le analizeze cu atenție pe toate, la momentul rezervarii.
Notă către editori:
În octombrie 2014 Qatar Airways împlinește un an de când s-a alăturat alianței globale oneworld. Alianța a fost premiată și a fost numită „Cea Mai Bună Alianță Aerianǎ” din lume în 2014 de către Skytrax, pentru al doilea an consecutiv. Qatar Airways este primul transportator din Golf care se alătură unei alianțe aeriene globale, permițând pasagerilor săi să beneficieze de aproximativ 1.000 de aeroporturi situate în peste 150 de țări, cu 14.250 de decolări zilnice.
Compania aeriană multilaureată Qatar Airways a fost recompensată cu trei premii la Skytrax 2014 World Airline Awards – Premiile anuale ale industriei aeriene mondiale, care s-au desfăşurat în cadrul Salonului Aeronautic Farnborough din Regatul Unit. Compania aeriană a primit premiul World’s Best Business Class – cea mai bună clasă Business din lume şi World’s Best Business Class Airline Lounge – cel mai bun salon Business Class de aşteptare din lume al unei linii aeriene, pentru al doilea an consecutiv, şi Cea mai bună linie aeriană din Orientul Mijlociu (Best Airline in the Middle East), pentru a opta oară.
În cadrul Farnborough Air Show, compania aeriană a comandat 100 de aeronave Boeing 777X, ridicând comenzile Qatar Airways la peste 340 de aeronave cu o valoare de 70 de miliarde USD. Pentru mai multe informații, vizitați pagina principală www.qatarairways.com sau paginile noastre de Facebook, Twitter, Google+, Instagram, și YouTube.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *