» » » » QATAR AIRWAYS VA ÎNCEPE NOUL AN CU INTRODUCEREA SERVICIULUI DE ZBORURI ALE AERONAVEI A380 CĂTRE BANGKOK

QATAR AIRWAYS VA ÎNCEPE NOUL AN CU INTRODUCEREA SERVICIULUI DE ZBORURI ALE AERONAVEI A380 CĂTRE BANGKOK

Mult lăudatul A380 va începe să efectueze zboruri către cunoscutul aeroport Suvarnabhumi Airport din Bangkok în luna ianuarie 2015
Mult așteptata aeronavă A380 a Qatar Airways va ateriza în curând în Bangkok, Thailanda, după succesul copleșitor al inaugurării sale pe ruta Doha – Londra Heathrow de la începutul acestei luni. Compania aeriană şi-a programat să înceapă operarea curselor A380 între Doha și Paris Charles De Gaulle, urmat de încă un zbor către Londra, până la sfârșitul acestui an. Și acum, Qatar Airways este gata să aducă această aeronavă de ultimă generație în Thailanda.
Începând cu 5 ianuarie 2015, pasagerii care călătoresc către și dinspre Bangkok cu Qatar Airways QR836/QR833 se vor bucura de un nivel deosebit de confort și de servicii de calitate superioară la bordul noii aeronave A380. Tehnologia de ultimă oră a aeronavei va oferi experiența unei călătorii unice superioare, stabilind noi niveluri de referință pentru toate calitățile cheie legate de confortul pasagerilor.
Directorul Executiv al Grupului Qatar Airways, Excelența Sa dl Akbar Al Baker, a declarat: „Bangkok este una dintre cele mai populare destinații pentru călătorii din întreaga lume, și suntem conștienți de importanța oferirii de accesibilitate alături de servicii de cinci stele pasagerilor care zboară spre Bangkok de pe Aeroportul Internațional Hamad din Doha.
„Grație popularității sale, am putut observa o creștere constantă a numărului de pasageri care zboară către Bangkok în ultimii ani. În plus, numărul de pasageri thailandezi care călătoresc cu noi către destinații din întreaga lume a crescut semnificativ. Astfel, suntem nerăbdători să începem noul an cu introducerea curselor operate de noua aeronavǎ A380 către Bangkok și oferirea acestor pasageri servicii marca Qatar Airways.”
Scaunele mai late, nivelul de zgomot mai scăzut, circulația aerului fără curenți și controlul exact al temperaturii sunt numai câteva dintre facilitățile A380 care reduc starea de oboseală resimțită de obicei de pasageri după un zbor lung.
Scaunele și facilitățile speciale din fiecare cabină sunt specifice Qatar Airways, și au fost realizate în strânsă colaborare cu designerii și producătorii respectivi.
Cabina First Class are opt suite pe puntea superioară într-o configurație 1-2-1. Fiecare scaun are o înclinare de 90” cu un pat perfect orizontal, un ecran HD de 26” pentru divertisment în timpul zborului și acces direct la culoar. Cabina First are în mod exclusiv băi de tip spa cu facilități luxoase care permit pasagerilor să se bucure de un zbor confortabil și plăcut.
Cabina Business Class din aeronava A380 a Qatar Airways are 48 de scaune pe puntea superioară într-o configurație 1-2-1, cu un pat perfect orizontal de 80”, un ecran HD de 17” pentru divertisment în timpul zborului și acces direct la culoar.
Există două cabine Economy în cadrul aeronavei A380 a Qatar Airways, cu 56 de scaune pe puntea superioară într-o configurație 2-4-2, și 405 scaune pe puntea principală într-o configurație 3-4-3. Fiecare scaun din clasa economică are o lățime de 18.5” cu o înclinație de 32” și are un ecran de 10,6” pentru divertisment în timpul zborului.
Puntea superioară are și un spațiu generos de relaxare în timpul zborului, care oferă pasagerilor Premium ocazia să evadeze din mediul specific avioanelor, ceea ce este o trăsătură unică a A380.
O altă trăsătură esențială a aeronavei A380 a Qatar Airways este conectivitatea Wi-Fi în timpul zborului pentru toți pasagerii – care le permite să transmită e-mailuri pentru serviciu, să navigheze pe internet sau să fie la curent cu rețeaua lor de socializare.
Qatar Airways a cunoscut o evoluție rapidă în numai 17 ani de funcționare, dispunând în prezent de o flotă de 137 de aeronave moderne care zboară către 144 destinații cheie pentru afaceri și relaxare din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia Pacific, America de Nord și America de Sud.
Pentru imagini accesati:
https://www.flickr.com/photos/qatarairways/sets/72157647171306320/
Pentru mai multe informații, vǎ rugǎm contactați:
Qatar Airways Group, Corporate Communications Department
Tel: +974 40222200, Fax: +974 40225350
E-mail: qrmedia@qatarairways.com.qa
Website: www.qatarairways.com
Corporate Communications Department
Qatar Airways

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *