Home » Articole » RO » Știință » Râul de fier topit de sub noi

Râul de fier topit de sub noi

postat în: Știință, Știri 0

Oamenii de știință au descoperit de curând, adânc sub suprafața planetei, un jet de fier topit, extrem de fierbinte.

Jetul are 420 kilometri lățime și și-a triplat viteza din anul 2000, ajungând în prezent la 40-45 km pe an, de trei ori mai mare decât vitezele tipice de lichid din nucleul extern. Se găsește în prezent sub Siberia, îndreptându-se spre spre Europa.

Jetul de fier topit este considerat a fi un fenomen natural, având peste un miliard de ani

Descoperirea a fost  posibilă cu ajutorul trio-ului de staliți ai Agenției Spațiale Europene, Swarm, lansat în 2013. Sateliții pot măsura variațiile de câmp magnetic la peste 3.000 de kilometri sub suprafața Pământului, unde miezul topit se întâlnește cu mantaua solidă.

Câmpul magnetic al Pământului este generat de mișcarea fierului topit din miezul exterior, astfel încât examinarea câmpului magnetic poate dezvălui detalii cu privire la comportamentul miezului. În acest fel a fost descoperit și jetul de fier topit, prin monitorizarea variațiilor de câmp magnetic. Jetul este creat prin mișcarea fierului topit în jurul miezului interior de fier solid.

Încă nu se știe motivul pentru care crește viteza jetului de fier topit. Se bănuiește că are legătură cu rotația miezului interior, care se rotește puțin mai repede decât crusta Pământului, conform afirmațiilor lui Xiaodong Song de la Universitatea din Illinois din Champaign, Illinois, unul dintre cercetători.

Phil Livermore de la Universitatea Leeds, Marea Britanie, coordonatorul grupului de cercetători, speră ca prin studierea acestui jet să se înțeleagă mai bine factorii care influențează cîmpul magnetic al Pământului.

Rezultatele cercetării au fost publicate în Nature Geoscience, DOI: 10.1038/NGEO2859

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *