» » » » » » » » Severinul şi cruciadele antiotomane

Severinul şi cruciadele antiotomane

Bătălia de la Nicopole
Bătălia de la Nicopole

Mircea cel Bătrân a purtat şi el titlul de Ban de Severin, iar în anul 1406, în faţa pericolului otoman, încheie un tratat de alianţă cu Sigismund I de Luxemburg (1387-1437) chiar în cetatea Severinului. În 1417 Sultanul Mohamed I, (1413-1421), ocupă Severinul luând prizonieri trei din fiii lui Mircea care se vede obligat sa ceară pace plătind tribut. În Noiembrie 1419 Sigismund recucereşte cetatea cu ajutorul fiului lui Mircea, Mihail I (1418-1420). În 1408, Sigismund îl numeşte Ban de Severin pe renumitul Filippo Buondelmonti degli Scolari, cunoscut cu numele de Pipo di Ozora, cavaler ca şi Vlad Ţepeş al Ordinului Dragonului. În 1427 Murad al II-lea cucereşte şi incendiază cetatea. În 1429 Sigismund cere ajutorul Ordinului cavalerilor Teutoni. Sub conducerea lui Nicolae Radwitz, care este înobilat baron şi Ban de Severin, cavalerii teutoni preiau apărarea cetăţii şi a Banatului de Severin. În acest răstimp, toate cetăţile începând cu Severin, Orşova, Golubăţ şi până la Belgrad, sunt reîntărite. În 1430-1431, alături de cavalerii teutoni, în cetatea Severinului sunt prezenţi 200 de oşteni şi 40 arbaletieri. În 1432 este consemnată uciderea cavalerilor teutoni din cetate de către turci conduşi de Vlad Ţepeş. În 1436 cetatea reintră în posesiune maghiară sub apărarea Banului Ladislau. Între 1438–1439, sub stăpânirea lui Albert I de Habsburg, (1438-1439), Severinul este apărat din nou de atacurile turcilor în persoana Banului Francisc Talloci (cavaler al Ordinului Dragonului). Între 1439, până în 1445, Iancu de Hunedoara este numit Ban de Severin de către regele Ladislau al VI-lea Iagelon, (1439-1444).

În timpul domniei lui Ladislau al VII-lea (1444-1457), şi a lui Matei Corvin (1458-1490), urmează o perioadă în care printre Banii Cetăţii Severinului sunt nobili maghiarizaţi şi catolicizaţi de origină română: Mihail de Cerna care a avut o continuitate de opt ani în funcţie, între 1446 şi 1454, fiind dublat în 1449 de vărul său Vasile de Cerna, iar între 1452 şi 1454 de un alt nobil român bănăţean, Petru Danciu de Caransebeş. La fel, Ştefan şi Mihail de Mâtnic în 1459 şi respectiv 1467 vor contiuna şirul Banilor de Severin. Alţi Bani severineni de origine româna sunt: Ladislau Ficior de Haţeg şi Gheorghe Mare, care pentru buna guvernare a Severinului este numit ulterior Ban de Belgrad. Cetatea Severinului este una dintre cetăţile cheie ale sistemului defensiv dunărean împotriva turcilor. Titlul de „Ban”, acordat neîntrerupt pe parcursul a 300 de ani în istoria Severinului atâtor personaje importante din istoria europeeană, nu este o simplă titulatură onorifică ci subliniază rolul militar şi politic de excepţie în apărarea graniţelor dunărene. Pe lângă autoritate, titlu de cavaler al Ordinului Dragonului, titlul de Ban de Severin a oferit şi o serie de avantaje materiale, în primul rând prin sumele cu care demnitatea era remunerată. Din informaţii datând din anii 1494-1495, se ştie că Banii Severinului Petru Vistier de Măcicaş şi Iacob de Gârlişte au încasat 4000 de florini, o sumă mai mică decât cea a Banului de Belgrad, dar mai mare decât cea a omologului de Sabăţ.

La începutul anului 1492 Banul Filip, ajutat de fratele său George îi invinge pe turci care invadaseră Banatul de Severin. Amândoi se deplasează Buda, unde avea loc adunarea generală regală, întrunită pentru a se lua măsuri de apărare împotriva turcilor. Banul Filip moare pe drum spre Buda, astfel că fratele său, George, prezintă în luna Aprilie a anului 1492, situaţia grea în care se găsea Cetatea şi Banatul Severinului. Sultanul Baiazid al II-lea (1481-1512) ordonă paşei din Vidin să asedieze şi să cucerească cât mai grabnic cetatea Severinului, în anul următor. Severinul este despresurat de Pavel Chinezu care eliberează cetatea din mâinile turcilor. În 1501 Banul Petru Măcicaş ajutat de un alt viitor Ban de Severin, Iacob de Gârleşti (Gârlişte) aflând că turcii se pregătesc să atace Muntenia trec Dunărea într-o campanie militară victorioasă ce străbate zona Cladovei, Vidinului şi Nicopolului. In 1506, Banul Iacob de Gârlişte participă cu garnizoana severineană la înăbuşirea răscoalei secuilor. În anul 1519, Ludovic al II-lea Iagelon (1516-1526), prin mijlocirea Banului de Severin, Barnabas Bélai, încheie pace pentru trei ani cu sultanul Soliman I (1512-1520) care, printre altele, se obligă să nu mai atace Severinul, Timişoara, şi alte cetăţi de graniţă. Fără să reuşească, sub Soliman Magnificul (1520-1566) turcii asediază din nou Cetatea Severinului în 1521 care este apărată de Banul Nicoale de Gârlişte.

După moartea lui Matei Corvin, Ladislau al VIII-lea Iagelon (1490-1516) (un rege cu o autoritate slabă) şi tânărul său urmaş Ludovic al II-lea, nu mai reuşesc să acorde aceeaşi atenţie cetăţii Severinului precum predecesorii lor deoarece Ungaria traversează o perioadă de criză, nobilii maghiari, în lupte facţionale, fiind interesaţi în creşterea autorităţii lor personale decât de indiguirea pericolului otoman de pe Dunăre. Dată fiind responsabilitatea şi riscuririle mari, mulţi nobili refuză să primească funcţia de Ban al Severinului deşi solda ajunsese la 6.000 de florini. În 1521 turcii cuceresc Belgradul. Orşova este pierdută în 1522. Acest context creează o situaţie dificilă pentru Cetatea Severinului. În Mai şi Iunie, anul 1524, au loc mai multe atacuri otomane care eşuează. După un asediu sistematic, început la jumătatea lunii Septembrie, turcii, conduşi de Soliman Magnificul şi de Ali Beg (un sârb convertit la islam), cuceresc şi distrug parţial cetatea în luna Octombrie. Cucerirea a fost posibilă şi din cauza garnizoanei extrem de reduse care apăra cetatea. În 1526, din ordinul lui Soliman Magnificul, turcii încep distrugerea sistematică a Cetăţii Severinului, pietrele de rezistenţă din ziduri, (ceea ce era cioplit şi şlefuit), fiind recuperate şi folosite în construcţia şi întărirea altor cetăţi otomane la sud de Dunăre. Vor rămâne în picioare doar rămăşitele câtorva ziduri din incintă, urmele fundaţiilor celor şase turnuri printre care şi un perete de aprox. 12 m înălţime din Donjonul impunător al cetăţii, un perete gros şi înalt de la care întreaga structură rămasă va fi numită de localnici „Turnul lui Sever”. După cucerire şi distrugere, Cetatea Severinului (cheia de intrare spre Europa centrală, cum era denumită în acele timpuri) va confirma importanţa sa strategică, când doi ani mai târziu, tot pe Dunăre, la Mohacs, în 1526 Ungaria va fi înfrântă şi va fi transformată în paşalâc turcesc.

După distrugerea definitivă a Cetăţii Severinului, părţile oltene ale Banatului de Severin au ajuns sub stăpânirea Banilor craioveni iar Banatul Severinului şi-a delimitat hotarele între Orşova şi Făget.

Acest articol conţine materiale din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *