Tactici psihologice de manipulare a votanților pentru a câștiga alegerile electorale

Mulțimile electorale (comunitățile chemate să aleagă titularii anumitor funcții) sunt mulțimi eterogene; dar, deoarece acestea acționează numai într-un anumit punct bine determinat (aleg între diferiți candidați), nu se poate observa la ele decât unele dintre caracteristice specifice mulțimilor eterogene.

Caracteristicile mulțimilor manifestate mai presus de toate, sunt slaba capacitatea de motivare, lipsa spiritului critic, iritabilitatea, credulitatea și simplitatea. Descoperim, de asemenea, în deciziile lor, influența liderilor și rolul factorilor enumerați mai sus: afirmarea, repetiția, prestigiul, și contagiunea.

Să vedem cum sunt seduse. Di procedeele care reușesc cel mai bine, se deduce cel mai bine psihologia lor.

Prima condiție de care are nevoie un candidat este prestigiul. Prestigiul personal poate fi înlocuit numai de noroc. Talentul, chiar și geniul, nu sunt elemente de succes.

Această necesitate pentru candidat de a avea prestigiu, adică să fie în măsură să se impună fără discuții, este crucială. Alegătorii, a căror majoritate este formată din muncitori și țărani, aleg atât de rar unul din ei să îi reprezinte, pentru că personalitățile din rândurile lor nu au niciun prestigiu pentru ei. Atunci când, din întâmplare, ei numesc unul dintre egalii lor, acest lucru este mai ales din motive accesorii, de exemplu pentru a contracara un om eminent, un patron puternic în a cărui dependență se găsesc în fiecare zi alegătoii, având astfel iluzia de moment că ei sunt cei care devin stăpâni.

Dar prestigiul nu este suficient pentru a asigura succesul candidatului. Votantul dorește să i se flateze pasiunile și deșertăciunile; trebuie să se acopere flatările cele mai extravagante, trebuie să i se promită fără ezitare cele mai fantastice dorințe. Dacă este muncitor, nicio insultă și jignire a șefilor lui nu va fi prea mare. Cât despre candidatul din opoziție, acesta trebuie să încerce să-și strivească contracandidatul prin afirmare, repetiție și contagiune, infuzând ideea că acesta este cel mai ticălos, și nimeni nu știe câte crime o fi comis. Inutil, desigur, să se caute vreo aparență de probă. Dacă adversariul nu cunoaște psihologia mulțimilor, va încerca să se justifice cu argumente, în loc să răspundă pur și simplu la afirmații prin alte afirmații; și, prin urmare, nu va avea nicio șansă să triumfe.

Programul scris al candidatului nu trebuie să fie prea categoric, pentru ca adversarii săi să nu i-l reproșeze ulterior; dar programul său verbal nu poate fi niciodată prea excesiv. Cele mai importante reforme pot fi promise fără teamă. În perioada campaniilor electorale, aceste exagerări produc efect foarte puternic, iar ulterior acestea nu sunt obligatorii. De notat că alegătorul nu au fost niciodată preocupați ulterior de cât de mult a urmat cel ales promisiunile sale aclamate, și pe baza cîrora se presupune că a câștigat alegerile.

Recunoaștem aici toți factorii de persuasiune în manipulaea mulțimilor. Îi vom găsi și în folosirea cuvintelor și a formulelor cu puternic impact asupra psihologiei mulțimilor. Oratorul care știe cum să le folosească conduce dupa propria voință mulțimile oriunde dorește. Expresii cum ar fi: capital infam, exploatatori josnici, admirabilul muncitor, socializarea bogăției, etc, produc întotdeauna același efect, deși sunt puțin cam perimate. Dar candidatul care găsește o formulă nouă, deși lipsită de sens precis, care poate satisface cele mai diverse aspirații, obține un succes sigur. Revoluția spaniolă sângeroasă din 1873 a fost făcută cu unul dintre acele cuvinte magice, cu un sensul complex, astfel îcât oricine îl putea interpreta în felul lui. Un scriitor contemporan a relatat geneza în termeni care merită să fie arătați.

Radicalii au descoperit că o republică unitară este o monarhie deghizată, și, pentru a le face pe plac, Cortes a proclamat cu o singură voce republica federală, fără niciun alegător să poată spune ce anume a votat. Dar această formulă a încântat pe toată lumea, era o beție, un delir. A fost inaugurată pe Pământ domnia virtuții și fericirii. Un republican, căruia dușmanul i-a refuzat titlul de federal, s-a simțit jignit considerând-o o insultă mortală. Se salutau pe străzi prin: Salud y republica federal! După care au cântat imnuri închinate sfintei discipline și autonomiei soldatului. Ce este „republica federală?” Unii considerau că e vorba de emanciparea provinciilor, de instituții asemăătoare cu cele din SUA, sau de descentralizarea administrativă; alții aveau ca scop distrugerea oricărei autorități, pentru viitoarea începere a marii lichidări sociale. Socialiștii din Barcelona și Andaluzia au predicat suveranitatea absolută a comunelor, o Spanie cu zece mii de municipalități independente, cu legi proprii, eliminând în același timp și armata și jandarmeria. Curând s-a văzut în provinciile sudice insurecția răspândindu-se din oraș în oraș, din sat în sat. Odată ce o municipalitate începea revolta, prima sa grijă era să distrugă telegraful și căile ferate și să taie toate comunicațiile cu vecinii săi și cu Madridul. Nu niciun târg cât de mic care să nu încere să se desprindă. Federalismul a dat naștere la o cantonalizare brutală, incendiatoare și criminală, și peste tot se sărbătoreau saturnaliile sângeroase.

Cât despre posibila influență a raționamentului asupra minții alegătorilor, doar dacă nu ați citit niciodată transcrierea unei reuniuni electorale nu știți cum se desfășoară. Se face schimb de declarații, invective, și uneori chiar și lovituri, dar niciodată nu intervine rațiunea. Dacă se stabilește tăcerea pentru un moment, este pentru că un personaj mai dificil a spus că va pune candidatului una dintre acele întrebări jenante care au încântat întotdeauna publicul. Dar satisfacția oponenților nu durează mult timp, întrucât vocea vorbitorului anterior este în curând acoperită de țipetele adversarilor. Acesta poate fi considerat ca fiind ca tipul de întruniri publice în care au loc următoarele declarații, dintre alte sute asemenea,preluate dintr-un ziar.

„Un organizator care a cerut candidaților să numească un președinte, și furtuna s-a dezlănțuit. Anarhiștii sar pe scenă pentru a lua scena cu asalt. Socialiștii o apără cu putere; se lovesc, se fac reciproc delatori, vânduți, etc., un cetățean se retrage cu un ochi negru.”

În cele din urmă scena este instalată într-o confuzie generală, iar tribuna rămâne la candidatul X.”

”Oratorul se dezlățuie împotriva socialiștilor, care îl întrerup strigând: „Idiotule! banditul! canalie!” etc., epitetele la care X… răspunde cu expunerea unei teorii conform căreia socialiștii sunt „idioți” sau „farsori”.

„… Partidul allemanist a organizat, ieri seară, în sala de Comerț, strada Faubourg du Temple, o mare întâlnire pregătitoare pentru celebrarea zilei muncii de 1 mai. Sloganul a fost: „Pace și liniște.”

„Candidatul G … îi consideră pe socialiști drept „bătăuși” și „prefăcuți.”

„La aceste cuvinte, oratorii și ascultătorii se înjură reciproc și se lovesc cu ce le cade în mână; scaune, bănci, mese, etc, etc.

Să nu ne imaginăm niciun moment că această discuție este specifică unei anumite clase de alegători, și că depinde de situația lor socială. În orice adunare anonimă, chiar dacă acesta este formată exclusiv din oameni de știință, discuția ia cu ușurință aceleași forme. Oamenii în mulțime tind spre egalizarea mentală, și cu fiecare moment găsim dovezi în acest sens. Iată, ca exemplu, un extras din procesul-verbal al unei reuniuni formată exclusiv din studenți, preluat dintr-un ziar:

„Tumultul a crescut pe măsută ce seara a avansat; nu cred că un singur vorbitor ar fi putut să spună două propoziții fără a fi întrerupt. În fiecare moment strigătele plecau dintr-un loc sau altul, sau de peste tot dintr-o dată; se aplauda, se fluiera; discuții violente au pornit între diferiți ascultători; bastoanele au fost fluturate, amenintator; s-a lovit podeaua în cadență; strigăte erau adresate celor care întrerupeau „La ușă! La tribună!”

„M-C … a adresat asocia’iei epitete odioase și lașe, monstruoase, josnice, venale și răzbunătoare, și a declarat că vrea să distrugă, etc, etc. „.

”Ne putem întreba cum, în aceste condiții, se poate forma opinia alegătorului. Dar o asemenea întrebare ar fi o iluzie ciudată cu privire la gradul de libertate de care se poate bucura o comunitate. Mulțimile au opinii impuse, niciodată opinii pe bază de raționament. În cazul de față, opiniile și voturile alegătorilor sunt în mâinile comisiilor electorale, ale căror lideri sunt în majoritate unii comercianți, foarte influenți asupra muncitorilor, care iau de la ei pe credit.”

”Știți ce este un comitet electoral, a scris unul dintre cei mai curajosi apărători ai democrației actuale, Scherer? Pur și simplu cheia instituțiilor noastre, elementul central al mașinăriei politice. Franța este în prezent condusă de comisii.”

(Comitetele, indiferent de numele lor, cluburi, sindicate, etc, sunt, probabil, cea mai periculoasă amenințare la puterea mulțimilor. Ele reprezintă, de fapt, forma cea mai impersonală, și, prin urmare, cea mai opresivă a tiraniei. Liderii care conduc comisiile, presupunându-se că vorbsc și acționează în numele unei comunități, nu au nicio responsabilitate și își pot permite orice. Tiranul cel mai feroce nu ar fi îndrăznit să viseze la ordonațele de interdicție date de comisiile revoluționare ffranceze. Ele au decimat și jecmănit, spune Barras, Convenția. Robespierre a fost maestrul absolut, atâta timp cât a putut vorbi în numele lor. În ziua în care dictatorul teribil s-a separat de ei din motive de orgoliu propriu, a fost pierdut. Domnia mulțimii este domnia comitetelor, adică a elor care manipulează. Nu se poate visa la un despotism mai mare.)

Deci, nu este prea dificil să se acționeze asupra votan’ilor, atâta timp cât candidatul este acceptabil și are resurse suficiente. Potrivit marturisirilor donatorilor, 3 milioane au fost suficiente pentru ca generalului Boulanger să fie ales de mai multe ori.

Aceasta este psihologia mulțimilor electorale. Este identică cu cea a celorlalte mulțimi. Nici mai bună, nici mai rea.

De asemenea, nu voi trage din cele de mai sus nicio concluzie împotriva votului universal. Dacă aar fi fost să decid soarta lui, l-aș păstra așa cum este, din motive practice care derivă tocmai din studiul psihologiei mulțimii.

Fără îndoială, dezavantajele votului universal sunt prea vizibile pentru a fi ignorate. Nu există nicio îndoială că civilizațiile au fost opera unor mici minorități de minți superioare, care constituie vârful unei piramide, a cărei bază, lărgidu-se odată cu descreșterea valorii mentale, sunt cele mai profunde straturi ale unei națiuni. Fără îndoială că nu din sufragiul elementelor inferioare, care reprezintă numai numărul, depinde măreția unei civilizații. Și fără îndoială că sufragiul mulțimilor este adesea foarte periculos. El ne-a costat deja mai multe invazii; și odată cu triumful socialismului, capriciile suveranității populare ne va costa cu siguranță și mai mult.

Dar, aceste obiecții, teoretic excelente, își pierd practic toată puterea, dacă este să ne amintim de puterea de neînvins a ideilor transformate în dogme. Dogma suveranității mulțimilor este, din punct de vedere filozofic, la fel de neapărat ca și dogmele religioase ale Evului Mediu, dar ea are acum puterea absolută. De asemenea, este la fel de inatacabilă așa cum au fost ideile noastre religioase. Imaginați-vă un liber cugetător modern transportat cu o putere magică în Evul Mediu. Credeți că după ce a văzut puterea suverană a ideilor religioase care au predominat ar fi încercat săse  lupte cu ele? Ar fi ajuns în mâinile unui judecător care ar fi decis să îl ardă sub acuzația de a fi făcut un pact cu diavolul, sau dacă ar fi fost la Sabat, s-ar fi gândit el să conteste existența diavolului și Sabatul? Nu te poți certa mai mult credințele mulțimilor la fel ca și cu cicloanele. Dogma votului universal are acum puterea pe care o avea odată dogmele creștine. Vorbitorii și scriitorii vorbesc cu respectul și adularea care nu le-a cunoscut Ludovic al XIV-lea. Prin urmare, trebuie să fie privită la fel a toate dogmele religioase. Doar timpul poate acționa asupra sa.

Ar fi deosebit de lipsit de sens să se încerce subminarea acestei dogme care are motivele aparente de partea ei: „În vremuri de egalitate, Tocqueville spune pe bună dreptate, ”oamenii nu cred unul în celălalt, din cauza asemănării lor; dar aceleași similitudini le conferă o încredere aproape nelimitată în judecata publică; deoarece nu li se pare credibil, când toți văd la fel,  a adevărul să nu fie de partea celui mai mare număr.

Trebuie să presupunem acum că, în cazul unui sufragiu restricționat – restricționat în funcție de abilități, daă se dorește – se voe ameliora voturile mulțimilor? Nu pot admite nici măcar o clipă, și aceasta pentru motive ce țin de inferioritatea mentală a tuturor mulțimilor, oricare ar fi compoziția lor. În mulțime oamenii se egalizează întotdeauna, și, în chestiuni generale, votul a patruzeci de academicieni nu este mai bun decât cea a patruzeci de cărăuși. Nu cred deloc că niciunul dintre voturile invocate de sufragiul universal, cum ar fi restaurarea Imperiului în Franța, de exemplu, ar fi fost diferit dacă alegătorii ar fi fost recrutați în mod exclusiv dintre savanți și literați. Acest lucru nu se datorează faptului că un individ știe greacă sau matematică, că este un arhitect, veterinar, medic sau avocat, el sau că are cunoștințe speciale pe probleme sociale. Toți economiștii noștri sunt oameni educați, profesori și academicieni, cei mai mulți. Există o singură întrebare generală: protecționism, sistem monetar, etc., asupra căruia să se fi pus acord? Știința lor nu este decât o formă foarte atenuată a ignoranței universale. În fața problemelor sociale , cu atât de multe necunoscute, toate ignoranțele se egalizează.

Dacă deci oamenii burdușiți de știință ar forma ei singuri electoratul, voturile lor nu ar fi mai bune decât cele de astăzi. Ei s-ar ghida mai ales după sentimentele lor și spiritul lor de partid. Nu am avea mai puține dificultăți decât cele actuale, și, în plus, am avea cu siguranță tirania grea a castelor.

Restrâns sau general, într-o țară republicană sau într-o țară monarhică, practicat în Franța, Belgia, Grecia, Portugalia sau Spania, votul mulțimilor este similar peste tot, și ceea ce el traduce de multe ori sunt aspirațiile și nevoile inconștiente ale rasei. Media aleșilor reprezintă pentru fiecare țară sufletul mediu al rasei. De la o generație la alta se găsesc aproape identici.

Și așa, încă o dată, cădem din nou pe această noțiune fundamentală de rasă, deja atât de des întâlnită, și pe această altă noțiune care rezultă din prima, că instituțiile și guvernele joacă decât un rol nesemnificativ în viața oamenilor. Acestea din urmă sunt determinate în principal de sufletul rasei lor, adică, de reziduurile ancestrale pe care acest suflet le însumează. Rasa și angrenajul necesităților zilnice, aceștia sunt maeștrii misterioși care guvernează destinele noastre.

Traducere și adaptare de Niolae Sfetcu din Gustave Le Bon , Psychologie des foules, Édition Félix Alcan, 9e édition, 1905

Summary
Review Date
Reviewed Item
Tactici psihologice de manipulare a votanților pentru a câștiga alegerile electorale
Author Rating
51star1star1star1star1star
Share...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInShare on RedditShare on StumbleUponShare on TumblrPin on PinterestEmail this to someone

Lasă un Răspuns