Home » Articole » RO » Societate » Filozofie » Filosofia limbajului » Teoria cauzal-istorică a referinței

Teoria cauzal-istorică a referinței

Declarația inițială a lui Kripke: Cineva, să zicem, un copil, se naște; părintele îl numește cu un anumit nume. Vorbesc despre el prietenilor lor. Alți oameni îl întâlnesc. Deși diverse feluri de vorbire, numele este răspândit de la o legătură la o legătură ca într-un lanț. Un vorbitor care se află la capătul acestui lanț, care a auzit, să spunem de Richard Feynman, în piață sau în altă parte, se poate referi la Richard Feynman, chiar dacă nu-și mai amintește de la cine a auzit prima dată de Feynman sau de la cine a auzit vreodată despre Feynman. Știe că Feynman este un faimos fizician. Un anumit pasaj de comunicare care ajunge în cele din urmă la omul însuși ajunge la vorbitor. El atunci se referă la Feynman, chiar dacă nu-l poate identifica în mod unic.

Conform teoriei cauzale-istorice de referință, există două faze în istoria utilizării numelui „Feynman”:

(a) Introducere: numele este folosit mai întâi pentru a se referi la un anumit copil.

(b) Transmitere: numele este transmis de la utilizator la utilizator, până când ajunge la utilizatorul final.

Teoria cauzal-istorică a referinței: Utilizarea unui nume propriu N de către un vorbitor S se referă la un individ x fie în virtutea utilizării lui S a lui N fiind o utilizare introductivă N ca nume pentru x, fie în virtutea faptului că utilizarea lui S a lui N este derivată dintr-un lanț de nume -folosind-transmisia de la utilizarea introductivă a lui N ca nume pentru x.

Sursa: Louis deRosset, The Causal-Historical Theory of Reference

  1. […] Declarația inițială a lui Kripke: Cineva, să zicem, un copil, se naște; părintele îl numește cu un anumit nume. Vorbesc despre el prietenilor lor. Alți oameni îl întâlnesc. Deși diverse feluri de vorbire, numele este răspândit de la o legătură … Citeşte mai mult […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *