» » » » » » » » » Tipologii cămăşi femeieşti

Tipologii cămăşi femeieşti

postat în: Portul popular 0

Port popular-52-Camasi femeiesti

In cadrul tipologiei celor două forme de cămaşă din portul popular femeiesc: cămaşa încreţită în jurul gâtului şi cămaşa dreaptă, constatăm o frecvenţă mai mare a cămăşii încreţite faţă de cea dreaptă, în costumaţia judeţului Mehedinţi. Până când cămaşa dreaptă este purtată mai mult de bătrâne şi în ţinuta de muncă, cămaşa încreţită şi-a menţinut o mare frecvenţă peste întreg teritoriul Mehedinţiului purtată de toate vârstele.
 
 în funcţie de ţinuta costumului (de sărbătoare sau purtare) şi de vârsta femeii, cămaşa încreţită variază în sistemul de ornamentare, păstrându-şi neschimbată numai structura. Diferenţierile ce apar în ornamentarea cămăşii sunt determinate de tipologia zonelor mai restrânse, impuse de condiţiile locale, care au generat particularităţi, ce se referă la materia primă, tehnică şi ornamentică, privite şi prin prisma evoluţiei istorice.
 
 In judeţul Mehedinţi extins între Carpaţi şi Dunăre, cămaşa costumului femeiesc a primit diverse aspecte dintre care tipul cămăşii din zona centrală, cuprinsă între colinele Livezilor şi a Poroinei din partea de sud, iar spre nord de Izvorul Bâîrzii, Ilovăţ, Sişeşti şi Căzăneşti, reprezintă cămaşa autentică de Mehedinţi cu valoare de document. Nota caracteristică a acestei cămăşi cu privire la croială este dimensiunea largă (câte 2 foi fiecare stan şi 2 foi mâneca), croită în abundenţă din pânză netedă (fără dungi), cu mâneca jos largă şi gura despicată până la talie. Atenţia ce se acordă micilor detalii — cheiţa, tivurile, creţurile — este impresionantă, înscriindu-se fiecare element în perioada de apogeu al costumului popular mehedinţean. ,,Cheiţa”, care uneşte foile, „brăţara” de sub guler, tivul întărit discret cu ,,piezuri” sau ,,găurele” (fără rând la pumn) sunt calităţi de originalitate, care conferă valoare de autenticitate cămăşii. Ornamentaţia specifică tipului mehedinţean se încadrează în sistemul de decor cu „altiţa”, ,,încreţ” şi „râuri” pe mâneca, care în Mehedinţi se marchează prin anumite particularităţi locale cum sunt : altiţa (croită separat şi intercalată în corpul cămăşii) compusă din rânduri alăturate strâns ; încreţul cusut în tehnica specifică cu cânepă sau borangic ; mâneca (braţul) cu ,,râuri sablate” compuse în „blană”. Pe piept „blană” lată, fără alte rânduri, iar spatele cu 2—4 rânduri de ,,pui rupţi” (izolaţi). Ornamentaţia caracteristică legată şi de tehnică, este de tipul „năsipit” cu motive mărunte, repetate, lăsând vizibil şi fondul alb al pânzei. Tehnica de punct reliefat este legată de ornamentul năsipit. Firul de cusătură este lâna, borangicul şi arniciul în colorit vânăt, vişiniu, ,.nucăriu” (cafeniu), negru şi „modur” (amici vopsit în liliachiu).
 
 In zona de nord, cămaşa femeiască reflectă o sobrietate prin ornamentul tratat robust în linii largi şi preferinţa pentru soluţii simple, altiţa fiind adeseori eliminată, „blana” întinzându-se de la umăr până jos. Tehnica alesului în război, practicată şi în trecut se valorifică şi astăzi în frumoase cămăşi alese în cocleţi, specifice zonei de munte.
 
 In Câmpia dunăreană apar uncie formule care se înscriu în varietatea caracteristică acestei zone : alături de tipul specific ce apare în zona centrală în mod masiv, găsim aici unele particularităţi locale legate de aria largă dunăreană. „Pânza cu mărgini” este primul element de diferenţiere între cămăşile de la munte şi cele de la câmpie. Altiţa tratată în puncte de cusătură delicate cu un efect rafinat din Câmpia dunăreană, apare adeseori singură pe mânecă, încreţul fiind eliminat, ca inutil, iar mânecă rămâne albă, fără ,,râuri”.
 
 O altă particularitate a acestei zone este amplasarea decorului altiţei foarte sus, pe umăr, ornamentul pornind de la guler. Legat de această dispoziţie amintim şi fenomenul interesant ce apare la cămaşa din localităţile apropiate de Dunăre a cărei altiţa mică, plasată sus pe umăr (pornind de la guler) este lipsită de ornamentaţia obişnuită, având numai un simplu chenărel pe mărgini („mărginar la altiţa”). Aceste forme, care păstrează elemente originare, ne arată funcţia practică şi rostul iniţial al altiţei ca element de lărgire în structura cămăşii şi nu ca element de decor.
 
 Prin continua evoluţie şi în dorinţa de a găsi soluţii noi şi practice, surprindem în această zonă o modificare în croiala tradiţională a cămăşii, prin retezarea sau „scobirea” porţiunii superioare a mânecii şi a stanilor „ca să nu se îngrămădească creţurile”. Sunt transformări şi noi adaptări de astăzi, ce vor contribui pe parcurs la părăsirea vechilor canoane, ce au dus timp de secole şi milenii firul tradiţiei, cu legile nescrise ale portului popular străvechi.

Sursa: Arta populara din Mehedinti – Paul Petrescu , Georgeta Stoica , Elena Secosan , Pavel Ciobanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *