Home » Articole » RO » Jocuri » Jocuri de noroc » Jocuri de noroc în UE » Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

Articolul 56 din TFUE interzice restricțiile privind libera prestare a serviciilor către beneficiari din alte state membre. În cazul Schindler (1), CJUE a confirmat pentru prima dată că furnizarea și utilizarea de oferte transfrontaliere de jocuri de noroc este o activitate economică ce se încadrează în domeniul de aplicare a tratatului.’, ‘ De asemenea, în cazul Gambelli (2), Curtea a declarat că și serviciile oferite prin mijloace electronice intră sub incidența tratatului și că legislația națională care interzice operatorilor stabiliți într-un stat membru să ofere servicii de jocuri de noroc online consumatorilor din alt stat membru, sau care limitează libertatea de a primi sau de a beneficia în calitate de destinatar de serviciile oferite de un furnizor stabilit în alt stat membru, constituie o restricționare a liberei prestări a serviciilor.

Restricțiile pot fi acceptate numai ca măsuri excepționale, prevăzute în mod expres la articolele 51 și 52 din TFUE, sau pot fi justificate în conformitate cu jurisprudența Curții, de motive imperioase de interes general. Curtea a recunoscut o serie de motive imperioase de interes general, cum sunt obiectivele de protecție a consumatorilor și de prevenire atât a fraudelor, cât și a incitării la cheltuieli excesive cu jocurile de noroc, precum și necesitatea generală de a menține ordinea publică. Reducerea veniturilor fiscale nu se numără însă printre motivele menționate la articolul 52 din TFUE și nu constituie un motiv imperios de interes general. Toate aspectele societale recunoscute pot servi la justificarea necesității autorităților naționale de a avea o marjă discreționară suficientă pentru a determina cerințele impuse de protecția consumatorilor și de menținerea ordinii publice în ceea ce privește tipul de serviciu oferit în acest domeniu (3).

Jurisprudența solicită, de asemenea, ca astfel de prestări de servicii și restricțiile transfrontaliere care pot rezulta din abordarea normativă să determine o reducere reală a posibilităților de jocuri de noroc și să fie aplicate în mod coerent și sistematic tuturor ofertelor de servicii din domeniu (4). În măsura în care autoritățile unui stat membru incită și încurajează consumatorii să participe, în beneficiul finanțelor publice, la loterii, la jocuri de noroc și la pariuri, autoritățile statului respectiv nu pot invoca, pentru a justifica restricțiile, probleme de ordine publică ce conduc la necesitatea de a reduce posibilitățile de pariuri (5). Restricțiile trebuie aplicate fără discriminare și trebuie să fie proporționate, respectiv să fie adecvate pentru realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Procedura de acordare a unei licențe trebuie să respecte principiul egalității de tratament și pe cel al nediscriminării, precum și obligația de transparență care decurge din acestea (6).

Un interes special pentru această consultare îl prezintă opinia Curții potrivit căreia serviciile de jocuri de noroc oferite prin internet au câteva caracteristici specifice care permit statelor membre să adopte măsuri de restricționare sau de reglementare în alt mod a furnizării unor astfel de servicii pentru a combate dependența de jocuri de noroc și a proteja consumatorii împotriva riscurilor de fraudă și criminalitate. Aceste caracteristici specifice sunt următoarele:

(1) în sectorul jocurilor de noroc online, autoritățile statului membru în care este stabilit operatorul întâmpină dificultăți specifice în evaluarea calităților profesionale și a integrității acestuia. Aceste dificultăți justifică opinia unui stat membru conform căreia simplul fapt că un operator oferă în mod legal servicii de jocuri de noroc online într-un alt stat membru în care este stabilit și în care este, în principiu, supus deja unor condiții legale și unor controale din partea autorităților acestui din urmă stat membru nu poate fi considerat ca prezentând o garanție suficientă de protecție a consumatorilor proprii împotriva riscurilor de fraudă și criminalitate (7),

(2) lipsa contactului direct dintre consumator și operatorul de jocuri de noroc online dă naștere unor riscuri diferite și mai mari de fraudă comisă de operatori în detrimentul consumatorilor, în comparație cu piața de jocuri de noroc tradițională (8) și

(3) accesul deosebit de ușor și permanent la serviciile de jocuri de noroc online, alături de volumul și frecvența potențial mari ale unei astfel de oferte internaționale, într-un mediu caracterizat de izolarea jucătorului, anonimitate și absența controlului social, sunt factori care pot conduce la dezvoltarea dependenței de jocuri de noroc și la alte consecințe negative (Curtea declară, de asemenea, că internetul se poate dovedi o sursă de riscuri de natură diferită și cu importanță crescută în materie de protecție a consumatorilor și, în special, a tinerilor și a persoanelor cu propensiune către jocurile de noroc sau susceptibile să dezvolte o astfel de propensiune, în comparație cu piețele tradiționale pentru astfel de jocuri) (9).

Jurisprudența Curții a fost elaborată, în principal, pe baza cererilor de pronunțare a unor hotărâri preliminare, formulate de instanțele naționale. În același timp însă, Comisia a deschis împotriva statelor membre o serie de proceduri privind încălcarea dreptului comunitar pentru a verifica, pe baza jurisprudenței Curții, proporționalitatea restricțiilor aplicate de acestea. În urma reformelor efectuate de statele membre, Comisia a închis deja unele dintre aceste cazuri (10).

Comisia Europeană a deschis, de asemenea, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat (articolele 107 și 108 din TFUE), o investigație oficială pentru a examina dacă taxele reduse pentru cazinourile online față de cazinourile tradiționale practicate în Danemarca sunt conforme cu normele tratatului (11).

Legislația secundară

În ceea ce privește legislația secundară europeană, serviciile de jocuri de noroc nu sunt reglementate de norme sectoriale la nivelul UE, dar fac totuși obiectul unui număr de acte ale UE (12). Următoarele texte sunt demne de reținut în acest sens (13): Directiva serviciilor massmedia audiovizuale (14), Directiva privind practicile comerciale neloiale (15), Directiva privind vânzarea la distanță (16), Directiva în domeniul spălării banilor (17), Directiva privind protecția datelor (18), Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice (19) și Directiva privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (20). În alte cazuri, serviciile de jocuri de noroc au fost excluse în mod explicit din domeniul de aplicare a legislației UE. Acesta este cazul Directivei privind comerțul electronic (21) și al Directivei privind serviciile (22).

(1) Cauza C-275/92, Rec. 1994, p. I-01039.

(2) Cauza C-243/01, Rec. 2003, p. I-13031.

(3) Cauza C-275/92, Rec. 1994, p. I-01039; Cauza C-124/97, Rec. 1999, p. I-06067; Cauza C-67/98, Rec. 1999, p. I-07289.

(4) Cauza C-67/98, Rec. 1999, p. I-07289. Cauza C-243/01, Rec. 2003, p. I-13031.

(5) Cauza C-243/01, Rec. 2003, p. I-13031.

(6) Cauza C-203/08, Rep. [0000], p. I-0000.

(7) Cauza C-42/07, Rep. [2009], p. I-7633, punctul 69; a se vedea, de asemenea, secțiunea 2.4 (Impunerea normelor) și întrebarea nr. 48.

(8) Cauza C-42/07 susmenționată, punctul 70. În ceea ce privește identificarea „față în față” a clienților și verificarea vârstei acestora, a se vedea întrebările nr. 16 și 24.

(9) Cauza C-46/08, Rep. [0000], p. I-0000, punctul 103. În ceea ce privește factorii legați de jocurile de noroc problematice, a se vedea întrebările nr. 17 și 19.

(10) A se vedea IP/10/504 (Italia) și IP/10/1597 (Franța). Comisia a închis, de asemenea, un caz împotriva Austriei (nu există IP).

(11) Cazul C35/2010 – DA – Taxe pentru jocurile de noroc online prevăzute de legea daneză privind taxele pe jocurile de noroc (JO C 22, 22.1.2011) și IP/19/1711. A se vedea, de asemenea, Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, secțiunea 2.3.

(12) A se vedea secțiunea 2.1 din Documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

(13) Pentru o listă mai cuprinzătoare a legislației secundare a UE, a se vedea Documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

(14) JO L 95, 15.4.2010, p. 1.

(15) JO L 149, 11.6.2005, p. 22.

(16) JO L 144, 4.6.1997, p. 19.

(17) JO L 309, 25.11.2005, p. 15.

(18) JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(19) JO L 201, 31.7.2002, p. 37.

(20) JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

(21) JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(22) JO L 376, 27.12.2006, p. 36.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *