Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Povestiri » Violul

Violul

postat în: Povestiri 0

Violul

Era o căldură toropitoare afară. Mihai cobora scările magazinului transpirat, dar fericit. Se opri pe treptele scării de la intrare, își scoase din cap pălăria de fetru de culoarea paiului, și o mai examină încă o dată cu satisfacție. O cumpărase cu câteva minute mai devreme. Măcar așa își va aminti de prima lui pensie, care îi intrase pe card chiar azi.

Rămăsese singur de doi ani, iar copiii erau răspândiți peste tot prin țară.

Își făcu vânt de vreo două ori cu pălăria, o puse la loc în cap, și porni la întâmplare pe străzi. Aproape de Lipscani văzu o terasă cu umbră puțin mai departe, și se duse să se odihnească puțin acolo, înainte de a pleca acasă. Găsi o masă liberă, se lăsă pe spate pe scaun oftând de plăcere, și comandă ospătarului care îl întâmpinase o cafea espresso lungă (nu mai bea demult espresso scurt și tare), și o apă tonică.

Cafeaua veni neașteptat de repede, împreună cu apa. Desfăcu pliculețul cu zahăr fără să se grăbească, turnă laptele în cafea, și începu să mestece îndelung, ușor. Ritualul ăsta făcea parte integrantă din cafea atunci când o bea la o terasă.

Își aprinse lent o țigară (nu renunțase nici la viciul ăsta), se lăsă la loc pe scaun pe spate, și trase cu plăcere un fum în piept, cu privirea ațintită pe cerul fără niciun pic de nor.

Rămase pierdut în gândurile lui, fără să se atingă de cafea și țigara care se consumase singură aproape toată. Și totuși, simțea că e ceva care contrasta cu pacea lui sufletească. Reveni cu picioarele pe pământ și văzu că de la o masă de alături îl privea insistent o doamnă frumoasă, cam de aceeași vârstă cu el. Pe cap avea o pălărie albă de soare, cu borul larg, dar care nu reușea să îi ascundă ochii albaștri și blajini, iar în lesă se odihnea, lângă masa ei, un frumos cățel alb ca zăpada.

Mihai se simți jenat preț de câteva clipe, dar se decise să înfrunte privirea frumoasei doamne. Când privirile lor se întâlniră, doamna se apropie de masa lui, oprindu-se în fața lui.

– Mihai? Tu ești?

Mihai rămase mut de uimire. Nu își aducea aminte să o fi cunoscut.

– Ne cunoaștem? bâigui el.

– Ai mai fost pe la Slobozia? Ce mai face George Ologu?

Dintr-odată Mihai simți un gol imens în stomac. ÎȘI AMINTISE!

* * *

Era o căldură toropitoare afară. Mihai tocmai luase la facultate, cu o medie nesperat de mare. Părinții lui erau fericiți. Îi dăduseră bani să plece unde dorește el în excursie în acea vară. La toamnă urma să înceapă armata, la T.R., cum se numea pe atunci (Termen Redus), o armată mai scurtă pentru cei care luaseră la facultate.

Spre seară urma să se întâlnească cu prietenii lui, era fericit că și aceștia luaseră la facultate, și urmau să meargă împreună la discotecă.

Se pregătea să intre la biblioteca satului din Căminul Cultural, când se auzi strigat:

– Mihai, ce faci mă? Hai încoa’!

La câțiva metri mai departe, pe marginea drumului, era oprit un ARO vechi, și lângă el era Ilie cu încă vreo trei băieți, dintre care unul mult mai mare ca ei, George Ologu. Fusese arestat de mai multe ori pentru bătăi, și se zicea că o dată și pentru viol. Porecla de Ologu o căpătase de la o bătaie cu niște băieți din satul vecin: Fiind beat și luându-se de prietenele lor, aceștia îl cotonogiseră așa de tare încât a trebuit să fie operat la picior, și de atunci a rămas cu un ușor șchiopătat.

Cu Ilie era prieten, dar un alt fel de prieten, dintr-un altfel de grup. Jucase cu el de mai multe ori jocurile lor de noroc specifice, șanta și rișca, și fuseseră împreună și la câteva chefuri. E adevărat, de fiecare dată Ilie se îmbătase și făcuse scandal, dar când era treaz era băiat de treabă.

Se îndreptă spre grupul acestora.

– Salut! Unde vă duceți?

– Hai la Slobozia să bem o bere rece. Face cinste George.

Adevărul era că, pe căldura asta, chiar mergea o bere.

– Ne întoarcem repede? Diseară am treabă.

– Da mă, hai odată!

Urcară cu toții în mașina hârbuită, și George trecu la volan. Ajunseră cu bine la Slobozia, și găsiră și bere (o raritate în vremurile acelea!) la o terasă la umbra unor duzi uriași.

Cât timp bău Mihai trei beri, ceilalți băuseră câte cinci. Noroc că George nu era zgârcit, și comandase niște mici care merseseră perfect cu berea. La final George plăti consumația și o porniră pe jos spre mașină; o lăsaseră mai departe, la umbră. Nu era nici țipenie de om pe străzile pustii la ora aia de amiază, când asfaltul ardea de parcă era cuptor.

– Ha, ha, ete mă că nu sîntem singuri, avem și curve! George se cam amețise.

La vreo două sute de metri două fete sfrijite se adăposteau de căldură sub un pom, așteptând se pare ”rata”, autobuzul care să le ducă acasă. Păreau să fie eleve de la internatul liceului.

– Lasă-le, nu vezi că abia se țin pe picioare? încercă Mihai să îl oprească.

– Ba, adevărue că ar merge acum, după masa asta bogată! Ilie era și el pornit pe fapte mari.

Se urcară în mașină, și George porni mașina glonț spre cele două fete, lângă care frână brusc stârnind praful din drum. Deschise portiera și se adresă fetelor fără să coboare din mașină:

– Hai fă, curvelor, hai cu noi la o bere!

Una din ele se sperie și o luă la fugă. Cealaltă, o fată spălăcită cu o figură blândă, rămase pe loc uitându-se mirată la băieții din mașină. George coborî din mașină, o luă pe fată de mână, o trase până la mașină și o împinse pe bancheta din spate lângă noi. Urcă din nou la volan.

– Cum te cheamă, fato?

– Ely.

– Ei bine, Ely, mergem împreună să bem o bere, și să mâncăm ceva.

Porni mașina și întoarse la terasa de unde tocmai plecaseră.

– Ilie, fugi și cumpără niște bere și mici.

Ilie stătea pe scaunul din dreapta șoferului. Luă banii și coboră în fugă. Se întoarse repede cu comanda. George porni din nou mașina și demară în trombă pe drumul prăfuit. Fata se gemuise într-un colț al canapelei, privindu-ne pe rând cu o teamă nedisimulată.

Mașina ieși din Slobozia și opri într-o pădurice la marginea orașului. Coborîră cu toții, o traseră și pe fată afară, și întinseră două pături pe jos. Scoaseră berea și micii și se puseră din nou pe mâncat și pe băut.

Mai demult, Mihai prinsese o vrabie rănită, care nu mai reușea să zboare. A ținut-o câteva clipe în palmă, uitându-se la ea. A simțit cum îi bătea cu putere inima, speriată, cu ochii larg deschiși, stând parcă gata să plângă. I s-a făcut atunci o milă nesfârșită de ea. A dus-o încet pe creanga unui copac unde a lăsat-o încet, sperând ca aceasta să își revină înainte de a fi omorâtă de alte păsări, sau de oamenii răi. Cam așa arăta și fata acum.

După vreo jumătate de oră, George i se adresă lui Mihai:

– Mihai, hai, că tu ești primu‘. După tine vine Ilie, pe urmă Nelu și Aurel, și eu rămân ultimu‘ să termin treaba. Ia-o pe curva asta și du-te mai încolo, strigi la noi când ai terminat. Ia și pătura asta cu tine, să nu vă intre vreun ghimpe în cur.

Mihai știa despre ce e vorba, dar parcă era în transă. Luă într-o mână pătura, cu cealaltă o apucă pe fată de mână, și se îndepărtă de băieții care chicoteau înfundat. În tot timpul ăsta simți cum fata tremura de parcă era cuprinsă de friguri. Se opri când nu îi mai vedea nimeni, aruncă pătura pe jos, dădu drumul mîinii fetei, și rămase uitându-se la ea.

– Pot să mă duc mai încolo să fac pipi, te rog?

Mihai știa ce vrea fata. Și ea știa că Mihai știe.

– Du-te. Pleacă!

Fata făcu câțiva pași cu spatele, cu privirea ațintită pe Mihai, după care se întoarse și o luă la fugă în direcția orașului.

Mihai așteptă mai mult timp acolo, lăsându-i fetei timp să se îndepărteze. După mai multe strigăte de nerăbdare a băieților, le răspunse că vine, și se apropie încet de ei.

* * *

– Ely?!

Atât reuși doar Mihai să bâiguie.

Aceasta se aplecă ușor, îi luă ambele mâini în mâinile ei, și șopti:

– Mulțumesc!

Rămase câteva clipe așa, se ridică, luă cățelul cu ea, și se îndreptă încet spre ieșirea terasei.

Mihai se dezmeteci când aceasta ajunsese la ieșirea din terasă.

– Ely! strigă el, cu un glas pe care nici el însuși nu și-l recunoscu.

Frumoasa doamnă se opri, și întoarse capul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *