» » » » » Vitalism

Vitalism

postat în: Pseudoștiință | 0

Tableau_Louis_Pasteur(Louis Pasteur a susținut că numai viața ar putea cataliza fermentația. (Pictură de A. Edelfeldt în 1885.))

Vitalismul este doctrina conform căreia „organismele vii sunt fundamental diferite de entitățile fără viață, deoarece acestea conțin un element de bază non-fizic sau sunt guvernate de principii diferite decât sunt lucrurile fără viață”. Unde vitalismul invocă în mod explicit un principiu vital, acel element este adesea menționat ca „scânteia vitală”, „energie” sau „elan vital”, pe care unii îl echivalează cu sufletul.

Deși respins acum de știință, vitalismul are o lungă istorie în filozofiile medicale: cele mai multe practici tradiţionale de vindecare au postulat că boala se datorează unui dezechilibru în forțele vitale. În tradiția occidentală fondată de Hipocrat, aceste forțe vitale au fost asociate cu cele patru temperamente și umori; tradiţia orientală a postulat un dezechilibru sau blocare a lui qi (sau prana).

Filozofia

Ideea ca funcţiile organismului se datorează unui principiu vitalist existent în toate creaturile vii are rădăcini care merg înapoi cel puțin în Egiptul antic. În filozofia greacă, a școlii milesiene, s-au propus explicații naturale deduse din materialism și mecanicism. Pe timpul lui Lucretius aceste explicaţii au fost suplimentate (de exemplu, prin clinamenul lui Epicur), iar în fizica stoică pneuma asuma rolul de logosului. Galen credea că plămâni trag pneuma din aer, care apoi comunică cu sângele din tot corpul.

„Lumea lui Platon a formelor eterne și neschimbătoare, imperfect reprezentate în materie de către un Artisan divin, contrastează puternic cu diverse viziuni mecaniciste despre lume, din care atomismul a fost, prin secolul al patrulea, cel puțin, cel mai important … Această dezbatere a persistat din lumea antică. Mecanicismul atomistic a primit o lovitură în brațul de la Epicur … în timp ce stoicii au adoptat o teleologie divină… Alegerea pare simplă: se arată cum ar putea să apară o lume structurată, regulată din procesele nedirijate, sau printr-o inteligenţă injectată în sistem.”

-R. J. Hankinson, Cauze și explicații în gândirea antică greacă (1997)

Mesmerism

O teorie vitalistă populară din secolul al 18-lea a fost „magnetismzl animal”, în teoriile lui Franz Anton Mesmer (1734-1815). Cu toate acestea, utilizarea convențională a termenului de magnetism animal diferă de teremenul original de magnetism animal al lui Mesmer din trei motive:

  • Mesmer a ales termenul său pentru a distinge clar varianta lui de forță magnetică de cele la care se făcea referire, în acel moment, precum magnetismul mineral, magnetismul cosmic și magnetismul planetar.
  • Mesmer a simțit că această forță/putere specială rezidă numai în organismele oamenilor și animalelor.
  • Mesmer a ales cuvântul „animal”, pentru sensul său etimologic (de la animus din latină = „respirație”), în special pentru identificarea forței/puterii acestuia ca o calitate care a aparţinut tuturor creaturilor cu respirație; și anume, ființele însuflețite: oameni și animale.

Ideile Mesmer au devenit atât de influente încât regele Ludovic al XVI-lea al Franței a numit două comisii pentru a investiga mesmerismul; una a fost condusă de Joseph Ignace Guillotin, iar cealaltă de Benjamin Franklin, incluzând pe Bailly și Lavoisier. Comisarii au studiat teoria mesmerică, și au văzut cum pacienții săi au convulsii și intră în transe. În grădina lui Franklin, un pacient a fost dus la fiecare dintre cei cinci arbori, dintre care unul a fost „mesmerizat”; el a îmbrățișat fiecare copac pe rând, pentru a primi „fluidul vital”, dar a leșinat la poalele unuia „rău”. La casa lui Lavoisier, patru ceşti normale de apă au fost ţinute în faţa unei femei „sensibile”; a patra ceaşcă i-a produs convulsii, dar ea a înghițit calm conținutul mesmerizat al celeri de a cincea ceşti, crezând că este apă obişnuită. Comisarii a ajuns la concluzia că „fluidul fără imaginație este lipsit de putere, în timp ce imaginația fără fluidul poate produce efectele fluidului.”

Medicina complementară şi alternativă

Centrul National de Medicină Complementară şi Alternativă clasifică terapiile complementare şi alternative în cinci categorii sau domenii:

  • sisteme medicale alternative, sau sisteme complete de tratament și practică;
  • intervenții minte-corp, sau tehnici concepute pentru a facilita efectul minţii asupra funcțiilor și simptomelor corporale;
  • sisteme bazate pe biologic, inclusiv herbalism;
  • metode de manipulare și bazate pe corp, cum ar fi terapia chiropractică și masajul; și
  • terapie energetică.

Terapiile care continuă să fie cel mai intim asociate cu vitalismul sunt medicamentele bioenergetice, din categoria terapiilor energetice. Acest domeniu poate fi împărțit în medicamente bioelectromagnetice și terapii ale biocâmpului. Comparativ cu medicamentele bioenergetice, terapii biocâmpului au o identitate mai puternică cu vitalismul. Exemple de terapii ale biocâmpului includ atingerea terapeutică, Reiki, qi extern, vindecarea chakra și terapia SHEN. Terapiile biocâmpului sunt tratamente medicale în care câmpul „energiei subtile” a unui pacient este manipulat de către un medic de biocâmp. Energia subtilă este ţinută dincolo de energia electromagnetică produsă de inimă şi creier. Beverly Rubik descrie biocâmpul ca un „domeniu complex, dinamic, un câmp electromagnetic extrem de sla în interiorul și în jurul corpului uman ….”

Fondatorul homeopatiei, Samuel Hahnemann, a promovat o vedere imaterială, vitalistă, a bolilor: „… ele sunt deranjamente exclusiv spirituale (dinamice) ale puterii spirituale (principiul vital) care animă corpul uman.” Așa cum este practicată de unii homeopați astăzi, homeopatia pur și simplu se bazează pe premisa de tratare a bolnavilor cu agenţi extrem de diluaţi care – în doze nediluate – sunt consideraţi a produce simptome similare într-un individ sănătos. Cu toate acestea, rămâne la fel de adevărat că punctul de vedere al bolii ca o perturbare dinamică a forței vitale imaterială și dinamică este predat în mai multe colegii homeopatice și reprezintă un principiu fundamental pentru mai mulţi homeopaţi practicanți contemporani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *