» » » » » » 000. Vrăjitoria

000. Vrăjitoria

VrăjitoareVrăjitoare, de Hans Baldung Grien (Woodcut, 1508)

Vrăjitoria, în context antropologic, religios şi mitologic, este activitatea în care se pretinde că se foloseşte supranaturalul sau puterile magice. S-a considerat mult timp că vrăjitoria foloseşte aceste puteri pentru a face rău membrilor unor comunităţi sau poprietăţilor acestora. începând cu mijlocul sec. XX, termenul de vrăjitorie s-a folosit pentru a distinge între vrăjitoria rea şi cea bună, cea de a doua implicând tămăduirea. Conceptul de vrăjitorie în sens rău este considerat de obicei ca o ideologie culturală, o modalitate de explicare a ghinioanelor umane blamând pentru aceasta entităţi supranaturale sau o persoană cunoscută din comunitate.Vrăjitorul este persoana care practică vrăjitoria.

Credinţa în vrăjitorie, şi vânătoarea de vrăjitoare ca rezultat al acestei credinţe, se regăsesc amândouă în multe culturi din toată lumea, în prezent în special în Africa sub-sahariană (de ex., vrăjitoarele din cultura Bantu), şi în istoria modernă timpurie a Europei din perioada sec. XIV-XVIII, în care vrăjitoria era văzută ca o vastă conspiraţie diabolică împotriva creştinătăţii, acuzaţiile de vrăjitorie ducând la vânători de vrăjitoare pe scară largă, în special în zona germanică a Europei.

„Ipoteza cultului vrăjitoriei”, o teorie controversată conform căreia vrăjitoria europeană este de fapt o religie păgână suprimată, era foarte răspândită în sec. XIX şi XX. începând de la mijlocul sec. XX, Vrăjitoria a devenit expresia prin care se autodesemna una din ramurile neopăgânismului, în special în tradiţia Wicca, conform lui Gerald Gardner, care invoca o tradiţie religioasă a Vrăjitoriei cu rădăcini pre-creştine.

Definiţii

În terminologia antropologică, un „vrăjitor” diferă de un magician prin aceea că vrăjitorul nu foloseşte instrumente fizice sau acţiuni pentru blesteme; puterea lor malefică este considerată ca o extensie a unor aptitudini interne intangibile, existând posibilitatea ca persoana care le posedă să nu fie conştientă de puterile sale, sau să creadă că acestea sunt de oriini diavoleşti, la sugestia altora. Această definiţie a fost avansată într-un studiu al credinţelor privind magia din Africa centrală, realizat de E. E. Evans-Pritchard, care atenţiona asupra faptului că aceasta s-ar putea să nu corespundă termenului occidental.. Istoricii europeni consideră că definiţia antropologică este dificil de aplicat vrăjitoriei europene, unde „vrăjitoarele” pot folosi şi (sau pot fi acuzate că folosesc) tehnicile fizice, deşi unele folosesc doar puterea concentrării interioare.

Ca şi în antropologie, vrăjitoria europeană este văzută de istorici ca o ideologie prin care se explică ghinionul, această ideologie manifestându-se în diverse moduri. O persoană este acuzată de vrăjitorie dacă:

  1. se consideră că s-a implicat în actul unei vrăjitorii pozitive sau negative, sau
  2. un vrăjitor sau tămăduitor de bună credinţă şi-a pierdut clienţii sau autoritatea, sau
  3. şi-a „câştigat” inamiciţia vecinilor săi, sau
  4. şi-a cîştigat reputaţia de vrăjitoare sau persoană care crede în vrăjitorii.

�va P�cs identifică trei tipuri de vrăjitoare în credinţa populară:

  • „Vrăjitoarea vecină” sau „vrăjitoarea socială”, care blestemă vecinii ca urmare a unui conflict;
  • „Vrăjitoarea magică”: care care este un tămăduitor, magician, profet sau moaşă, sau o persoană care speră că magia o va ajuta în detrimentul vecinilor ei, datorită rivalităţilor sau ambiţiilor dintre vecini sau din comunitate, şi a ambiguităţii dintre magia pozitivă şi cea negativă, astfel încât persoana respectivă ajunge să fie etichetată ca vrăjitoare.
  • „Vrăjitoarea supranaturală” sau „vrăjitoarea nocturnă”, care este portretizată în povestiri ca un demon care apare în viziuni sau în vise.

„Vrăjitoarele vecine” sunt produsul tensiunilor sociale, şi se găsesc de obicei în comunităţile rurale unde locuitorii au strânse legături între ei. Astfel de acuzaţii sunt de obicei rezultatul violării unor norme sociale, precum nereturnarea unor împrumuturi, şi oricare persoană parte a conexiunilor sociale normale poate ajune să fie astfel etichetată. Renumele de „vrăjitoare magică” poate fi obţinut şi în lipsa tensiunilor sociale. „Vrăjitoarea magică” şi „vrăjitoarea supranaturală” nu au nimic de a face cu conflictele din comunitate, ci cu conflictele dintre oameni şi lumile supranaturale. în Europa de Est şi Sud-Est astfel de vrăjitorii supranaturale ajung să explice ideologic calamităţile care se abat asupra întregii comunităţi.

Referinţe

  • University of Kansas Publications in Antropology, No. 5 = John M Janzen and Wyatt MacGaffey: An Anthology of Kongo Religion: Primary Texts from Lower Za�re. Lawrence, 1974.
  • Studia Instituti Anthropos, Vol. 41 = Anthony J. Gittins: Mende Religion. Steyler Verlag, Nettetal, 1987.

Literatură

  • Lizanne Henderson, �Witch-Hunting and Witch Belief in the G�idhealtachd��, Witchcraft and Belief in Early Modern Scotland Eds. Julian Goodare, Lauren Martin and Joyce Miller. Basingstoke: Palgrave MacMillan, 2007
  • Geschiere, Peter: The modernity of witchcraft. Politics and the occult in postcolonial Africa = Sorcellerie et politique en Afrique ; la viande des autres. Charlottesville Va.: Univ. Press of Virginia 1997.
  • Hyatt, Harry Middleton. Hoodoo, conjuration, witchcraft, rootwork: beliefs accepted by many Negroes and white persons, these being orally recorded among Blacks and whites. s.n., 1970.
  • Lindquest, Galina. Conjuring Hope: Healing and Magic in Contemporary Russia. Vol. 1. New York: Berghahn Books, 2006.
  • Pentikainen, Juha. „Marnina Takalo as an Individual.” C. Jstor. 26 February 2007.
  • Pentikainen, Juha. „The Supernatural Experience.” F. Jstor. 26 February 2007.
  • Moore, Henrietta L. and Todd Sanders 2001. Magical Interpretations, Material Realities: Modernity, Witchcraft and the Occult in Postcolonial Africa. London: Routledge.
  • Worobec, Caroline. „Witchcraft Beliefs and Practices in Prerevolutionary Russia and Ukrainian Villages.” Jstor. 27 February 2007.
  • P�cs, �va (1999). Between the Living and the Dead: A perspective on Witches and Seers in the Early Modern Age. Budapest: Central European University Press. ISBN 963-9116-19-X.
  • Favret-Saada, Jeanne (1981) Deadly Words: Witchcraft in the Bocage, Cambridge.
  • Favret-Saada, Jeanne (2009) Desorceler, Paris, L’Olivier.
  • Ginzburg, Carlo (1990) Ecstasies: Deciphering the Witches’ Sabbath.

Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *