» » » » » » Zâna [Povestea originală], de Charles Perrault

Zâna [Povestea originală], de Charles Perrault

postat în: Charles Perrault | 0

image_031A fost, odată ca niciodată, o văduvă, care avea două fiice. Cea mai mare semăna atât de mult cu ea la față și în felul de a fi, că oricine se uita la fiică o vedea pe mama ei. Amândouă erau atât de nesuferite, și atât de mândru, că nu era chip de trăit cu ele. Cea mai mică semăna foarte mult cu tatăl ei, era amabilă și avea un temperament foarte plăcut, iar pe deasupra era şi una dintre cele mai frumoase fete văzute vreodată. Cum oamenii îi iubesc în mod natural pe cei cu care se aseamănă, această mamă ţinea foarte mult şi o proteja pe fiica ei mai mare, și în același timp avea o aversiune oribilă pentru cea mai mică. De aceea, a pus-o să mănânce în bucătărie, și să muncească continuu.

Printre altele, acest copil sărman era obligat de două ori pe zi să care apa peste un kilometru și jumătate de la fântână până acasă, într-un ulcior plin cu apă. Într-o zi, în timp ce era la acea fântână, a venit la ea o femeie săracă, care a rugat-o să îi dea şi ei să bea.

„Oh, sigur, din toată inima mea, cu plăcere!”, a spus aceastp fată drăguţă; și a clătit imediat ulciorul, a luat niște apă din cel mai clar loc al fântânii, și a servit pe acea femeie, ridicând ulciorul tot timpul, ca aceasta să bea mai ușor.

Buna femeie după ce a băut, i-a spus:

„Ești atât de frumoasă, draga mea, atât de bine crescută și de manierată, că nu te pot ajuta oferindu-ţi un cadou,” (zâna, care luase înfăţişarea unei femeie sărace de la ţară, era acolo tocmai pentru a vedea cât de civilizată și de manierată este această fată drăguță). „dar îţi voi oferi un har,” a continuat Zâna, „la fiecare cuvânt pe care îl vei rosti, va ieși din gura ta fie o floare, fie o piatră preşioasă.”

Când această fată drăguță a ajuns acasă, mama ei a certat-o pentru că a stat atât de mult timp la fântână.

„Îmi cer iertare, mamă,” a spus biata fată, „pentru că nu am ajuns mai degrabă”, și, în timp ce spunea aceste cuvinte, i-au ieşit din gură doi trandafiri, două perle, și două diamante.

„Ce e asta?” a spus mama ei destul de uimită, „Cred că văd perle și diamante ieșind din gura fetei! Cum de se întîmplă aşa ceva, copilă?” (Aceasta a fost prima dată când mama ei i-a spus copilă.)

Sărmana fată i-a spus sincer toată povestea, nu fără să scoată din gură în acest timp nenumărate diamante.

„Nemaipomenit!”, a strigat mama, „Trebuie să îmi trimit şi copilul meu acolo. Vino aici, ia uite ce iese din gura surorii tale, atunci când vorbește! Nu ai fi bucuroasă, draga mea, să ţi se ofere şi ţie un astfel de har? Tot ce ai de făcut este să mergi și să scoţi apă din fântână, iar atunci când o femeie săracă te va ruga să îi dai să bea, să îi ofere apă cât se poate de civilizat.”

„Păi da, ar fi o chiar o priveliște grozavă, într-adevăr,” a declamat cu obrăznicie această fată prost crescută, „eu scoţând apă din fântână!”

„Ba chiar vei merge, cumpa mea,” a spus mama „și vei pleca chiar acum.”

Astfel, ea a plecat, dar mormăind tot drumul, luând cu ea cea mai bună crafă de argint din casă în locul ulciorului.

Nici nu ajunse prea bine la fântână, că văzu ieșind din pădure o doamnă îmbrăcată în haine bogate, care veni la ea și îi ceru să îi dea să bea. Această femeie care a apărut surorii mai mari era tot Zâna, dar luase acum aerul și rochia unei prințese, pentru a vedea cât de departe poate să meargă această fată cu grosolănia.

image_034

„Crezi tu că eu am venit aici”, răspunse fata cea uşuratică, mândră şi cochetă, „ca să te servesc pe tine cu apă, mă rog? Ai impresia că această carafă de argint am adus-o aici pentru tine, nu? Poţi să îţi iei şi singură de băut, dacă ai chef.”

„Nueşti prea manierată,” răspunse Zâna, cu calm. „Ei bine, atunci, din moment ce eşti atât de prost crescută, și eşti atât de nepoliticoasă, eu îşi voi oferi un har, ca la fiecare cuvânt care pe care îl vei rosti, din gura ta va ieşi un șarpe sau o broască.”

De îndată ce mama ei a văzut-o venind, a strigat: „Ei bine, fiica mea?”

„Ce să fie, mamă?” a răspuns fata, şi din gura ei au ieşit două vipere și două broaște.

„O, Dumnezeule!” strigă mama, „Ce e asta! O, de vină este sora ta pentru această nenorocire, ea a prilejuit toate acestea, dar va plăti pentru asta!” Şi imediat a fugit să o bată. Bietul copil a fugit de ele și s-a dus să se ascundă în pădure, nu departe de casă.

Fiul împăratului, care se întorcea de la vânătoare, a întâlnit-o, și văzând-o așa de frumoasă, a întrebat-o ce face acolo singură, și de ce plânge.

„Vai, domnule!, Mamă meu m-a izgonit de acasă.”

Fiul regelui, care a văzut cinci sau șase perle, şi o mulţime de diamante, ieșind din gura ei, a rugat-o să-i spună ce s-a întâmplat. Ea i-a spus atunci toată povestea. Şi astfel fiul regelui s-a îndrăgostit de ea. Şi, considerând el că un astfel de har valora mai mult decât orice zestre, a condus-o la palatul regelui – tatăl său, și acolo s-a căsătorit cu ea.

În ceea ce privește pe sora ei, aceasta s-a purtat în continuare aşa de urât încât chiar şi mama s-a dezis de ea. Şi astfel aceasta, după ce a rătăcit o vreme bună fără a găsi pe cineva care să o ajute, a mers într-un colț de lemn unde a şi murit după un timp.

(Traducere din „Basme”, de Charles Perrault)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *